Aleșii bucureșteni au votat pe bandă rulantă: Societăți comerciale și un city manager vor face treaba în locul angajaților Primăriei și a lui Firea

Aleșii bucureșteni au votat pe bandă rulantă: Societăți comerciale și un city manager vor face treaba în locul angajaților Primăriei și a lui Firea

Consilierii generali ai Capitalei s-au întâlnit în cea mai importantă şedinţă din ultimii 27 de ani. Gabriela Firea a decis să schimbe regulile de administrare a Bucureştiului.

Primarul general, Gabriela Firea, a primit undă verde de la aleşii generali ai Capitalei să îşi angajeze o persoană căreia să îi poată delega atribuţiile sale, inclusiv cea de ordonator principal de credite. Pe de altă parte, întreg sistemul de funcţionare al aparatului Primăriei Capitalei şi cel al instituţiilor subordonate a fost modificat de consilierii generali.

FOTO: Naţional Arena are tarif de închiriere. Oricine poate organiza eveniment contra cost

Ne puteți urmări și pe Google News

Naţional Arena va intra în circuitul sălilor de eveniment

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat tarifele de închiriere a stadionului Naţional Arena. Stadionul a stat mai mult închis de când a fost inaugurat. Acum, edilii îl scot la mezat, stabilind tarife pentru închirierea lui. Închirierea pe zi, în funcţie de tipul de eveniment, costă între 30.000 de euro şi 80 de euro. De gestionarea lui se va ocupa o societate comercială care va fi înfiinţată în perioada următoare.

Brand pentru Capitală

Consilierii generali au votat și organizarea unui concurs privind alegerea unui logo al Capitalei. Premiul acordat câştigătorului va fi de 50.000 lei brut, suma reprezentând cesionarea exclusivă a drepturilor de autor, nelimitată în timp şi spaţiu, pe orice suport material şi în toate modurile, în favoarea Municipiului Bucureşti, pentru utilizarea lucrării ce va fi declarată câştigătoare. Gabriela Firea a subliniat că nu este vorba despre o schimbare a stemei municipiului Bucureşti. „Ea rămâne ca simbol oficial, atât pe steag, cât şi pe înscrisurile oficiale, dar am simţit nevoia ca pentru participarea Primăriei Capitalei la diferitele evenimente educative, culturale, sportive să avem un logo, aşa cum au toate primăriile, un simbol mai prietenos”, a precizat edilul.

Firme noi vor gestiona Bucureştiul

Aleşii generali au discutat, ieri, înfiinţarea a 19 societăţi comerciale, care, practic, vor face munca instituţiilor aflate în subordinea Consiliului General. Surse municipale au explicat, pentru EVZ, că o parte din instituţii ar urma să fie asimilate de aceste societăţi sau pur şi simplu să dispară cu timpul. Pentru ce vrea edilul-şef să înfiinţeze societăţi: iluminat, furnizarea căldurii şi gestionarea transportului urban. Totodată, va fi o societate care se va ocupa cu gestionarea marilor proiecte de infarstructură. Alte domenii pentru care s-a decis înfiinţarea de societăţi comerciale sunt: parcuri, publicitate stradală, consolidări, construirea de locuinţe, domeniul turistic şi sportiv al Capitalei

Edil-şef „clonă”

Tot ieri s-a decis înfiinţarea funcţiei de administrator public la nivelul municipiului Bucureşti, în cadrul aparatului de specialitate al primarului general, în subordinea directă a edilului. Proiectul a fost susţinut de 37 dintre consilierii prezenţi, în timp ce şase au votat împotrivă, iar cinci s-au abţinut. Conform anexei ataşate hotărârii, administratorul public, în baza unui contract de management încheiat cu primarul general, poate să îndeplinească atribuţii de coordonare a aparatului de specialitate al primarului, a serviciilor şi instituţiilor publice de interes local, precum şi a societăţilor comerciale înfiinţate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Totodată, i se pot delega atribuţiile de ordonator principal de credite, adică atribuţiile primarului general al Capitalei, Gabriela Firea (foto).