Softronic Craiova va produce locomotive în Ungaria. Este primul producător local care face o fabrică în străinătate

Softronic Craiova va produce locomotive în Ungaria. Este primul producător local care face o fabrică în străinătate

Producătorul de material rulant Softronic din Craiova, cu afaceri de 20 mil. euro, a semnat o înţelegere cu grupul ungar LAC Holding prin care a pus bazele unui joint-venture în vederea demarării producţiei de locomotive în Ungaria.

Cele doua companii si-au anuntat planurile in decembrie anul trecut, obiectivul fiind ca sit-ul de productie sa fie gata pana la final de 2015, iar prima locomotiva sa fie fabricata in 2016.

„Este un pas extraordinar, am reuşit să ne extindem pe piaţa din Ungaria, având în vedere că puţine companii româneşti reuşesc  acest lucru.  Ungurii şi-au exprimat posibilitatea de a face locomotive  pentru alte ţări, ei au apropieri culturale, comerciale, pe care noi nu  le avem. În România nu există comenzi în momentul de faţă nici din  partea operatorilor cu capital privat, nici din partea companiilor de  stat“, a declarat Radu Zlatian, unul dintre oficialii companiei  craiovene.

Softronic va controla 51% din fabrica ungureasca

Ne puteți urmări și pe Google News

Initial  se vor crea 50 de noi locuri de munca, iar pe termen lung circa 250,  potrivit presei ungare. Prezenţa antreprenorilor români peste hotare  este redusă, până acum nu au mai fost producători locali care să  construiască fabrici în alte ţări.

Softronic, deţinută de Ionel Ghiţă, Ion Gârniţă, Augustin Popescu şi Oana Miulescu, este singura fabrică ce produce rame şi locomotive electrice în Europa de Est şi care îşi vinde în prezent locomotivele electrice în  Ungaria şi Turcia dată fiind lipsa de cerere de pe piaţa locală. Anul  trecut, compania a construit primul tren electric (Hyperion), finanţat  de Garanti Bank cu 4,3 milioane de euro, însă nu a găsit nici până acum cumpărător pe piaţa locală.