Editura Evenimentul si Capital

Şomaj tehnic la termocentralele Complexului Energetic Oltenia

Conducerea Diviziei Energetice a CEO spune că vor intra în întrerupere de activitate salariaţii de la toate termocentrale.
Autor: | | 0 Comentarii | 338 Vizualizari

Motivul opririi din activitate a termocentralelor este acela că în Sistemul Energetic Naţional nu exista cerere pentru energia produsă.

Peste jumătate din salariații Sucursalei Electrocentrale Işalniţa intra în șomaj tehnic, după ce Complexul Energetic Oltenia a decis sa opreasca activitatea până la sfârşitul lunii iunie 2016. Motivul opririi din activitate a Termocentralei Işalniţa este acela că în Sistemul Energetic Naţional nu exista cerere pentru energia produsă. Directorul Diviziei Energetice, Ionel Ilie, a explicat că grupurile energetice ale termocentralei vor fi repuse în funcţiune doar dacă va exista cerere de energie.

Si angajatii de la termocentralele din Gorj vor intra in somaj tehnic, dar pe perioade mai scurte şi în număr mai mic.  Salariatii vor primi 75 la suta din salarii si vor intra în șomaj tehnic prin rotație, câte cinci zile  fiecare. Afectate de închiderea termocentralelor vor fi, cel mai probabil, şi carierele din zona Motru, respectiv Roşiuţa şi Lupoaia, care asigură materia primă pentru Termocentrala Ișalnița.

Conducerea Diviziei Energetice, citata de pandurul.ro, spune că vor intra în întrerupere de activitate şi salariaţii de la celelalte termocentrale din cadrul CE Oltenia, dar şi cei de la Exploatarea de Livrări Căi Ferate Uzinale (ELCFU). "De la toate termocentralele intră în şomaj tehnic, în procente diferite, în funcţie de producţia estimată a fi realizată până la sfârşitul trimestrului II. Craiova II intră cu un anumit număr de oameni, Turceni la fel, ELCFU cu un anumit număr de oameni. Intră chiar și Rovinari, mai puţini oameni ce e drept. Fiecare termocentrală are un număr diferit de salariaţi. Cifrele se vor stabili marţi, după o analiză împreună cu sindicatele. Media este pentru fiecare între 5 şi 10 zile de şomaj tehnic la fiecare termocentrală. În perioada aceasta Craiova II funcţionează cu un loc, la fel și Turceni. Programul este până în iunie la toate termocentralele. Dacă vom avea acces cu o cantitate mai mare de energie, automat vom porni grupurile", a mai spus directorul Ionel Ilie.

Sindicaliştii s-au arătat îngrijoraţi: "Funcţionăm cu un grup, pentru că avem căldură la oraşul Craiova de asigurat, dar veştile sunt grele. Luna februarie şi martie am vândut foarte puţin. Toată lumea e 5 zile în şomaj tehnic. Intrăm pe rând, nu putem toţi, ci prin rotaţie, că avem grupul în funcţiune", a comentat Aurel Nanu Mic, sindicalist la Termocentrala Craiova II.



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate