SONDAJ EvZ. Ce șanse credeți că are noua alianță politică „BINE”

SONDAJ EvZ. Ce șanse credeți că are noua alianță politică „BINE”

Sondaj EvZ. O nouă alianță politică a apărut pe scena politică a României. Este vorba despre alianţa politică Blocul Identităţii Naţionale în Europa (BINE), formată din Partidul România Unită (PRU), Partidul România Mare (PRM) şi Partidul Noua Dreaptă (ND).

Noua formațiune va fi înregistrată la Tribunal săptămâna viitoare, a anunţat duminică preşedintele fondator al PRU, Bogdan Diaconu. Doar că, la o zi după anunț, au apărut și primele probleme. Fiica fostului președinte al PRM, Corneliu Vadim Tudor, a făcut scandal. Lidia Vadim Tudor a anunțat că se dezice de conducerea PRM și este împotriva asocierii partidului cu persoane care nu au absolut nici o legatură cu naţionalismul autentic românesc. 

Fostul purtător de cuvânt al PRU, Mirel Palada, şi-a anunţat demisia din formaţiunea naţionalistă spunând că nu ştie dacă acest partid va reuşi să "pună țara înainte de toate". Iar Gigi Becali a declarat că se va alătura alianţei, doar dacă el va fi preşedintele formaţiunii BINE.

Evenimentul zilei vă invită să vă spuneți părerea cu privire la noua alianță politică a naționaliștilor.

Ne puteți urmări și pe Google News