Sorin Minea, despre scandalul cărnii de cal: Producătorii români prezintă riscuri pentru competitorii europeni

Sorin Minea, despre scandalul cărnii de cal: Producătorii români prezintă riscuri pentru competitorii europeni

Producătorii români vor fi dezavantajaţi de noul sistem de etichetare a cărnii, pe care doreşte să îl introducă forurile europene, în condițiile în care au căzut victime scandalurilor de pe piața europeană a cărnii, fără să fie vinovați.

Pe noile etichete vor fi trecute, printre altele, ţara de origine a produselor din carne. Cum producătorii români au fost victime nevinovate în scandaluri legate de carne la nivel european, noile norme privind etichetarea vor avea efecte negative asupra producătorilor locali.

"Etichetarea cărnii ar crea un prejudiciu imens României, după scandalurile cărnii de cal sau de vită, în care am fost singurii nevinovaţi, dar numele nostru a rămas în ziare. Noile etichete vor fi o barieră netarifară în calea exporturilor", a declarat preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, în cadrul conferinţei "Tendinţe şi soluţii pentru agricultură în 2014. Investiţii inteligente pentru venituri sigure şi riscuri minime", organizată de publicaţiile Capital şi AgroInteligenţa, în parteneriat cu Network Events.

În legătură cu ultimul scandal de pe piaţa internă, Sorin Minea a spus că aşteaptă să vadă rezultatele anchetelor.

Ne puteți urmări și pe Google News

"S-a vorbit de carne stricată de pui şi porc şi s-a confiscat macrou. O fi un soi de porc mai mic şi acesta", a glumit Minea.

Preşedintele Romalimenta consideră că scandalurile cărora le-au căzut victimă producătorii români au fost generat de competitorii europeni.

"România are un potenţial uriaş de creştere, ceea ce reprezintă un risc. Uitaţi-vă la producătorul de piept de curcan, de la Braşov. Ieşise la export şi gata, a apărut scandalul cu carnea de curcan cu antibiotice", a mai spus Sorin Minea. Citește și:

  • RCA pentru fermieri: Ai teren sau animale, plătești asigurare