Soțul Alinei Bica, controlat judiciar de foștii subordonați

Soțul Alinei Bica, controlat judiciar de foștii subordonați

Procurorii de la DIICOT Brașov au început urmărirea penală față de Mircea Octavian Bica, soțul fostei lor șefe, Alina Bica. El a fost pus sub control judiciar într-un caz de evaziune fiscală, după ce a fost adus, ieri dimineață, la audieri.

Potrivit acuzațiilor, Mircea Bica a comis, prin intermediul societăţii sale, două infracţiuni de evaziune fiscală și o tentativă de evaziune fiscală. Prejudiciul a fost stabilit la 88.000 de lei. „Gruparea care este cercetată şi care este compusă din mai multe persoane fizice şi persoane juridice utiliza pentru activităţile ei un număr de trei societăţi comerciale, care beneficiau de lucrări publice pentru a scădea impozitul pe profit şi TVA. Au fost înființate două societăți de tip „conductă” și încă o societate de tip „fantomă”, prin intermediul cărora erau înregistrate operațiuni de cheltuieli fictive, iar sumele de bani virate în cadrul circuitului evazionist erau, ulterior, retrase prin retrageri de numerar efectuate la ATM-uri ale unor unități bancare”, a declarat şeful DIICOT Braşov, Cătălin Borcoman.

Potrivit acestuia, Mircea Octavian Bica nu ar fi implicat în circuitul evazionist, societatea sa fiind în relații comerciale cu una dintre cele trei firme aflate sub anchetă. În caz au fost audiate 11 persoane după ce au avut loc 17 percheziţii în judeţul Braşov, dar și la locuinţele unor suspecți din localităţile Jibert, Lisa şi Făgăraş. Verificările au ca obiect acțiuni de evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare.

Prejudiciul total estimat în acest caz se ridică la 3,4 milioane de lei după ce firmele amintite ar fi raportat lucrări fictive de construcții, în urma cărora au încasat banii.

Ne puteți urmări și pe Google News