Şpagat IMPOSIBIL! Acest sportiv a reuşit o performanţă IREALĂ | FOTO şi VIDEO

Autor: | | 0 Comentarii | 4180 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Jon Call sau JujiMufu aşa cum e cunoscut în spaţiul viral este un acrobat foarte talentat care s-a făcut remarcat în urma publicării unui filmuleţ ce surprinde câteva dintre abilităţile sale ieşite din comun. Acesta s-a filmat ridicând o greutate vizibil impresionantă în timp ce făcea şpagatul între două scaune, iar înregistrarea a împânzit internetul în foarte scurt timp.

Este un american în vârstă de 29 de ani din Alabama, Statele Unite ale Americii şi spune că se antrenează de foarte mulţi ani, mai exact de la vârsta de 13 ani. Pasionat peste măsură de acrobaţie, acesta a lansat în anul 2002 un site pentru cei ce-i împărtăşesc hobby-ul, care a dat naştere unei reale comunităţi de pasionaţi ai acestei activităţi. Odată cu înaintarea în vârstă JujiMufu şi-a  dat seama că fascinaţia pe care poarta acestui sport necesită foarte multă atenţie pentru condiţia fizică, rezultatele la care a ajuns în prezent fiind mai mult decât evidente în acest sens.

Interesul pentru ceea ce e astăzi i-a fost stârnit de câteva filmuleţe pe care le-a găsit întâmplător pe internet la acea vreme şi de orele de gimnastică pe care le-a urmat la îndemnul părinţilor, neavând un talent nativ pentru asta. A fost curios să încerce şi de atunci viaţa sa s-a schimbat.

După mai bine de zece ani de antrenamente, condiţia fizică a faimosului acrobat măsoară acum 178 de cm şi 104 kilograme. Se antrenează în medie 3 zile pe săptămână, uneori chiar 6, mai mult decât atât şi de două ori pe zi! Bineînţeles, dieta reprezintă de asemenea un factor foarte important în bunul mers al activităţii sale, JujiMufu calculând ceea ce mănâncă până la ultima calorie.

Mai multe detalii despre noua senzaţie a Internetului puteţi citi pe acrobolix.com




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...