Spectacolul total se întoarce la origini

Spectacolul total se întoarce la origini

Cea de-a opta ediție a Cupei Mondiale de rugby va debuta, astăzi, în Anglia. Al treilea eveniment sportiv al planetei, ca audiență, va fi onorat de 20 de țări

Sportul de golani, dar practicat de gentlemani, va fi din nou în centrul atenției cu prilejul Cupei Mondiale, turneu ce a ajuns la cea de-a opta ediție. Practic, rugby-ul se întoarce acasă, adică în Anglia, tărâm care a dat lumii mult îndrăgitul sport cu balonul oval.

Balul începe la Londra

Astăzi are loc primul episod din această întrecere, care le va aduce față-n față pe Anglia și Fiji, într-un meci din cadrul Grupei A, pe grandiosul „Twickenham”, de la ora 22.00 (în direct la Digi Sport 2).

Ne puteți urmări și pe Google News

Selecționata „Trandafirului” se poate lăuda ca fiind prima națiune europeană care a triumfat la un Mondial, acela din 2003. Din spate vin puternic „mastodonții” din Emisfera Sudică, precum Noua Zeelandă, Africa de Sud, Argentina sau Australia. În ceea ce privește „Bătrânul Continent”, naționala Irlandei, deținătoarea trofeului Six Nations, și cea a Franței, primul adversar al României de la acest turneu final, sunt, în mare, echipele care au șanse considerabile de a pune mâna pe celebrul trofeu „Webb Ellis”.

La această ediție a Cupei Mondiale vor lua parte 20 de națiuni, repartizate în câte patru grupe. Turneul final din Albion a stârnit un interes enorm și va putea fi urmărit în 205 țări, iar deocamdată au fost achiziționate în jur de 95% din bilete.

Reporterul Georgeta Petrovici și fotoreporterul Adrian Pîclișan vor transmite pentru „Evenimentul Zilei” cele mai proaspete informații legate de turneul final.

Program weekend

Astăzi: Grupa A: Anglia - Fiji, ora 22.00 Mâine: Grupa C: Tonga - Georgia, ora 14.00 Grupa D: Irlanda - Canada, ora 16.30 Grupa B: Africa de Sud - Japonia, ora 18.45 Grupa D: Franța - Italia, ora 22.00 Duminică: Grupa B: Samoa - SUA, ora 14.00 Grupa A: Țara Galilor - Uruguay, ora 16.30 Grupa C: Noua Zeelandă - Argentina, ora 18.45 *Meciurile vor fi transmise în direct pe canalele Digi Sport.