”Spectral” și războiul civil moldovenesc - când vor să dea un avertisment, americanii fac un film! Scorpionii depășesc o perioadă, Peștii trebuie să comunice | Horoscopul lui Dom' Profesor

”Spectral” și războiul civil moldovenesc - când vor să dea un avertisment, americanii fac un film! Scorpionii depășesc o perioadă, Peștii trebuie să comunice | Horoscopul lui Dom' Profesor

Pe 22 decembrie s-au născut Giacomo Puccini, Maurice Gibb, Robin Gibb, Vanesa Paradis, Dan Petrescu, Cristina Deleanu.

În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Petru Movilă, Anastasia, Hrisogen şi Teodota. Nimic în ”Kalendar”.

Dragi lupi, padawani și hobbiți, am primit, acum vreo două săptămâni, un fișier video de la un fin din State, unul care lucrează la o agenție oarecare. Ieri m-a întrebat dacă nu l-am văzut și că se așteaptă poziția mea, comentariul. Măi, măi, zic, dar ce o fi în videoul acela?

Este un film pe care l-am văzut noaptea trecută. Un SF de Netflix, un film de 107 minute pe nume ”Spectral”. Categoria ”B”, la IMDb nu a primit multe note peste 6. Un amestec de mai multe filme, se plagiază și în industria filmului, dar relativ bine făcut și bine jucat, mai ales partea violentă, militară. Déjà vu! Totuși, de la primele cadre mi-a captat atenția și mi s-au aprins toate ledurile.  

Ne puteți urmări și pe Google News

Acțiunea se petrece în viitorul apropiat, în Moldova secesionistă, unde a izbucnit un război între forțele guvernamentale și insurgenți sprijiniți de ruși. Nu se știe de ce, cine i-a chemat acolo, dar sunt și mulți militari americani. Comandantul lor, un general, poartă, pe umărul stâng însemnele 173rd Airborne Brigade Combat Team. Unitatea există, este una dintre cele mai bune și are cazarma la Vicenza, în Italia. Este mai mult ca sigur că această unitate este capabilă să intervină imediat în Europa de Est, fiind cea mai aproape de locul desfășurării.

Pretextul SF este existența unor spectre, ”arătări”, din materie condensată Bose-Einstein care atacă militarii americani. Să ne amintim că materia condensată în apropierea lui zero absolut, zero grade Kelvin, a fost obținută în anul 1996 și s-a luat deja un premiu Nobel.

Personajul principal este un inginer de la DARPA, adică Defense Advanced Research Projects Agency. Această agenție există și se bucură de fonduri nelimitate, adică oricât cer, li se aprobă, din partea Pentagonului și a Congresului. Inginerii, tehnicienii și muncitorii de acolo sunt civili foarte înalt pregătiți care dezvoltă noi arme și tehnologie militară pentru USSOCOM, adică United States Special Operations Command.  USSOCOM coordonează acțiunile forțelor americane speciale în afara granițelor. Corpurile expediționare speciale, unele chiar ”black ops”. Exemple: Army's 75th Rangers, Army Special Forces, Navy SEAL's și Marine Corps Force Recon.

Ca o notă aparte mi s-au scurs ochii după APC-urile din film, Armoured Personnel Carrier, făcute la Tatra, în Cehia. Excelente, cu un sistem de suspensie unic, dacă aș avea o rudă militar, aș vrea să fie într-un astfel de APC, în teatrul de operațiuni. Noi, adică armata română de ce nu avem așa ceva?

Bun, este normal ca după ce schimbă câteva vorbe în limba română, pardon, moldovenească, cu localnicii, s-o schimbe pe rusă și mai este tot normal ca inginerul american să rezolve problema fantomelor agresive. Așa este în film. Locația mi-a dat de gândit - nu era Chișinău, sau Bălți, ci, până la urmă am recunoscut mândra Budapestă cu Dunărea cea măreață. În film se spune că acțiunea este undeva, pe lângă Chișinău, dar s-a mai filmat și în Komarno, în prezent în Slovacia, cu secole în urmă avanpostul ungurilor și a imperialilor austrieci, pe Dunăre. Acolo sunt fortificații celebre, din manualele de tehnică militară, arma geniu.

În filmul Spectral apar și trupe moldovenești, sau, cel mai probabil, parașutiști români cu casca caracteristică și AKM-ul din dotare. Au un rol episodic, spun doar trupelor americane, în limba română: ”Suntem prieteni!” ceea ce este de ajuns, ca să se știe cine sunt aliații din regiune. Niciun comentariu, nicio indicație - dar parașutiștii păzesc un enorm bunker, devenit bază civilă de refugiu, în film. Probabil, ”trupe românești de menținere a păcii” ca în Afghanistan! Nu sunt foarte sigur, dar tocmai asta a fost intenția regizorului și îi mulțumesc, pentru că ne lasă să-i confundăm pe moldoveni cu românii.

Filmul Spectral este extrem de provocator de neliniști și temeri prin faptul că americanii cred că este posibil și probabil un război civil în Moldova. Nu contează dacă îl declanșează rușii, sau ei! Dacă nu ar fi vrut să trimeată un mesaj și nu ar știi ceea ce știu, ar fi spus că acțiunea se petrece în țara imaginară Tomania. Parcă a mai fost un film care se petrecea în Tomania!

În decursul timpului, de fiecare dată când au vrut să spună ceva, să dea un avertisment, americanii au făcut un film. De obicei, SF. Starship Troopers, un film SF din anul 1997 avertizează pe irakieni: atenție, pentru noi sunteți doar niște gândaci mari și asasini, din deșert, venim după voi! Mai înainte, Star Wars, din 1977, a fost parțial finanțat de Pentagon ca să facă reclamă la Inițiativa de Apărare Strategică, războiul din cosmos. Sunt multe alte exemple.

Ce vor să spună, de data aceasta, americanii? În concepția mea, iată răspunsul pe care l-am trimis finului din Virginia:

Primo, că dacă rușii își bagă coada în Republica Moldova, americanii o să intervină imediat și o să-i tragă și pe români după ei. Secundo, că știu foarte bine că pe teritoriul Moldovei au fost niște centre de cercetări militare secrete sovietice și cam știu cu ce se ocupau ele. Moldovenii le-au moștenit și atât. Terțo, că războiul produce moarte și fantome îndurerate și că pretențiile țariste ale rușilor sunt doar arătări înghețate, așa că mai bine să se cadă la pace! Dacă nu, venim după voi! Este un avertisment.

De ce m-a întrebat finul meu de film? Simplu, ca să-și dea sema dacă mesajul lor a fost decodat, sunt, probabil considerat ”standard sucker” din zona țintă, o hârtie statistică oarecare de turnesol mediatic. Sau, pur și simplu ca să-și verifice propriile opinii, doar a rămas român, este finul meu, chiar dacă are cetățenia americană! Dar, am verificat, mi-a trimis filmul înainte de premiera oficială din State care a fost pe 9 decembrie!

De ce fac americanii filme, în loc să ia o atitudine directă, să trimeată o notă verbală pe cale diplomatică, de exemplu! Ia ghiciți, de ce?

Aveți la dispoziție o zi întreagă, pentru că mâine este alt subiect, este, în definitiv, o altă zi! 

BERBEC  Un mijloc de săptămână inspirat, norocos, prin prezenţa unei conjuncturi favorabile. Mai ales pentru terminarea, la timp, a ceea ce ai de făcut. Nu amâna lucrurile pentru... la anul! Profită din plin de valul de energie care te cuprinde şi pregăteşte-te pentru Crăciun şi Anul Nou. După cum vezi, iarna aceasta este cam geroasă și, dacă nu foarte, capricioasă. Luna şi Venus, poziţiile lor, dar şi întreaga configuraţie te indreptăţeşte să faci astăzi ceva cheltuieli pentru garderoba personală. Ai parte de ceva probleme şi astăzi, asta pentru palmares, dar nu intra in discuţii (scandal, adică) orice s-ar intampla. Amâna, pentru că timpul rezolvă in favoarea ta. Dar nu amâna pentru la anul!

TAUR   Modul în care te comporți și vorbești astăzi este foarte important pentru viitorul tău profesional. Cineva te observă cu atenție! De ce? O să vezi tu, conjunctura zice că este de bine! Ai o mare dorinţă să te simţi bine şi confortabil. Acest lucru se poate traduce astăzi prin exagerări culinare. Mai ales în ceea ce priveşte dulciurile şi cafeaua. Eşti şi uşor repezit şi tensionat, aşa că este foarte bine să-ţi câtăreşti vorbele şi să nu faci remarci deplasate. Este o zi când eşti mai mult sentimental şi pasionat decât logic, aşa că poţi să dai curs liber imaginaţiei, mai ales pe seară. Totuşi nu este bine să porţi discuţii lungi şi savante. Limitează-te la onomatopee! În general cele admirative!

GEMENI    În acestă zi de joi, ziua lui Jupiter, cei în duo, sau familiştii, trebuie să-şi consolideze mai bine relaţia printr-o atitudine tandră și înțelegătoare. Trebuie să te încadrezi în timp! O dimineaţă agitată şi obositoare care te lasă chiar pe tine, campionul rapidităţii, fără suflu. Astăzi nu te enerva in mod disproportionat şi inutil. Este o problemă de bani, bani mai puţini decât te aşteptai. Pe care trebuia să-i primeşti, sau ţi-ai făcut iluzia că o să-i primeşti. În orice caz nu ai niciun motiv să dai pe afară de fericire. Dar nici nu exagera. În situţia în care, totuşi, vrei să iei atitudine, consultă-te cu cei născuți sub semnele Taurului și ale Capricornului, vei gasi multa bunăvoință, sfaturi competente şi idei bune.

RAC   Eşti mereu în căutarea armoniei şi a liniştii obţinute cu greu, dar astăzi trebuie să stabileşti ce faci cu vacanţa de Crăciun! Ai tot amânat şi lucrurile se bulucesc, intri în criză de timp! O veste de departe, o informatie, un telefon sau un e-mail. Ceva de natura aceasta iti sugereaza astăzi ca trebuie sa faci urgent o schimbare in viata ta! Esti obosit si nu prea ai chef de discutii. Cu nimeni. Mai bine fă-ți ordine în hârtii sau în foldere. O sa gasești ceva ce iti va da o idee grozava! În ceea ce priveşte sănătatea stelele te averizează că bei prea puţine lichide. Nu uita că o apă de bună calitate este cheia sănătăţii şi a unei vieţi lungi. Nu lăsa pe nimeni, chiar bine intenţionat, să facă pe mediatorul în problemele tale sentimentale sau familiale. Astăzi fii mai „zen”, mai cumpătat, zâmbeşte şi spune lucruri interesante!

LEU   Starea ta de spirit este bună, așa că atragi norocul! Conjunctura, însă, spune să mai aștepți puțin, să nu pui în practică planul la care te gândești. Atenție la ger, la frig, nu te expune! Ceva legat de o reglementare legală, aspectul pare neutru pentru tine, dar afectează anturajul, serviciul. Cooperează mai strâns cu cei din jurul tău şi spune-le exact ce aştepţi de la ei. Dezamagirea pe care o simti este urmarea prostului tau obicei sa idealizezi in mod nerealist situatia si persoana in cauza! Pe de altă parte eşti cuprins de un fel de armonie interioră care îţi place şi eşti gata să spui cele mai mari ironii sau să judeci pe oricine. Spiritul Crăciunului! Configuraţia astrală arată că este momentul potrivit pentru consolidarea situaţiei tale financiare şi profesionale. Nu ezita!

FECIOARĂ   Astăzi evită promisiunile şi deciziile luate în grabă. Nu refuza nimic, reflectează şi cere și un sfat competent! O perioadă cu probleme specifice de sfârşit de an, dar te descurci tu! O zi care se anunţă tonică. Profită ca să ceri ceea ce ţi se cuvine, să obţii ceea ce ai dreptul. Impresia de greutate pe care o ai poate trece prin mişcare, sport şi eliminarea toxinelor. Ziua de azi se desfăşoară cu viteza pe repede inainte, dar tu nu trebuie sa pierzi din vedere niste amanunte si atitudini care iti pot folosi.  Ai dori ceva deosebit, o schimbare care sa-ti lumineze sufletul. Orice, numai sa ieşi din respingatorul cenuşiu cotidian. Un film sau o carte buna iti pot schimba in bine starea psihică! În a doua parte a zilei primeşti unele informaţii care te pot avantaja. Eşti un pic cam zdruncinat şi în criză de timp, dar, recunoaşte, lucrurile aceste te motivează şi te dinamizează!

BALANŢĂ   Conjunctura este favorabilă, trebuie doar să stabileşti priorităţile. Cu toate că oboseala de sfârşit de an te-a ajuns din urmă, mobilizează-te, trebuie să faci aranjamentele de Crăciun! Toate felurile de a câştiga sunt la fel de onorabile pentru un om cinstit. Astăzi primeşti o veste despre casă, sau o sarcină suplimentară la serviciu, care te pune pe gânduri. Nu te grăbi! Nu lasa lucrurile pe maine, fă-le astazi. Intai fă-ti un plan, apoi actioneaza cu chibzuinta. Desigur ca natura ta intelegatoare este exploatata de multi. Simti acest lucru si te inversunezi impotriva lor. Cam fara succes! Nu iti place ce faci si nici compania persoanelor cu care lucrezi, asa ca trebuie sa-ti indrepti toata atentia catre o schimbare majora. Dar, mai gândește-te, Crăciunul și Anul Nou sunt repere bune. Pe seară, realizezi că  eleganta si bunul-gust sunt elementele necesare lansarii in societate mai joasă sau mai inaltă. Ai un prilej si nu trebuie sa-l ratezi. Nu vorbi mult, decat dacă spui cu adevarat lucruri interesante.

SCORPION   Depăşeşti o perioadă, etapă, urmând calea ta strategică. Drept urmare, te simți mai bine, mai optimist, cu mai multă încredere în forțele proprii! Seară plăcută, poate la dans? Un procent dintre Scorpioni au probleme sentimentale. In dragoste este ca in supermarket: ai de unde alege, dar nu gaseşti ceea ce iti trebuie. Mai nou, se pare ca şi oferta este la solduri! Daca astazi te simti cumva zdrobit de refuzurile sefilor si ale colegilor, nu-ti risipi inutil energia ca sa demonstrezi ca ai totusi dreptate. „Vibratiile” planetare mixte si o privire mai filozofica asupra vietii vor face ca ziua aceasta de joi, dinaintea Crăciunului, să treaca repede si fără necazuri mari. Legăturile de sânge conteaza, restul sunt nişte străini, aşa ca tot de la părinti, sau fraţi poţi obţine ceva bani şi poate şi o vorbă bună. Trebuie doar să încerci!

SĂGETĂTOR   Încearcă să faci cumpărăturile de Crăciun cu plăcere, ca un ritual hedonist. Dar, azi ai de rezolvat un sortiment variat de probleme. Fă-ţi o ordine ”tehnologică” de priorităţi! Evită izbucnirile sentimentale şi instabilitatea emoţională şi amână orice nu îţi face plăcere. Ascultă cu atenţie, oportunităţile abundă. Primeşti o veste care îţi confirmă bănuiala. Vrei mai mult decit se poate, dar nu e vina ta. Si in stele scrie ca astazi meriti mai mult. Fii mai convingator si insistent cind soliciti. Ca esti un tip de treaba s-a constatat de mult. Desi planeaza aupra ta un uşor aer de neincredere. Ar fi cazul sa dovedesti ceea ce poti!  Stagnezi pe o pozitie profesionala care nu prea se potriveste cu visele tale. Cu mai multa tenacitate si noroc o sa ajungi unde iti doreai, dar nu mai aştepta să trecă timpul! Poate, la anul!

CAPRICORN    Reuşeşti să treci cu succes peste unele obstacole. Cei din jurul tău spun că ai talent! De fapt, te apropii de Crăciun, cu sufletul şi trupul și vrei să te bucuri de fiecare secundă! Mici ambiţii personale, mai curând nişte achiziţii, dar care nu-ţi dădeau pace, pot fi satisfacute azi spre mulţumirea ta. Încearca să-ţi impui punctul de vedere prin paşi mici, dar siguri.  Nu te lua dupa cine stie ce aiureli, zodia ta respecta întotdeauna traditia. "More maiorum" - este deviza ta veche, după obiceiul strămoşilor! Ia lucrurile uşor şi cu mult calm. Nimeni nu-ţi vrea răul, iar duşmanii sunt plecaţi. Analizează bine şi vei vedea că este o situaţie obiectivă. Trebuie să redescoperi şi să te apropii de dorinţele şi nevoile tale originare, de nucleul motivaţiilor tale. Vei descoperi ce departe te-a dus valul vieţii de ceea ce îţi doreai tu de fapt. Nu ar fi rău să găseşti o cale de apropiere dintre ceea ce trebuia să fie şi ceea ce este în prezent.

VĂRSĂTOR   Zi plăcută, cu promisiuni de Crăciun. Multe telefoane şi planuri pe net. Îţi aşezi cu multă dibăcie capcanele sentimentale. Cineva tot o să se prindă, poţi să fii sigur! Nu pleca la drum! Concentrează-te pe problemele urgente. Domeniul sentimental este bine aspectat. Astăzi ai noroc şi totul iţi iese chiar uşor, cu toate că ai probleme. Pe termen lung horoscopul tău este bun si chiar foarte bun, chiar daca ti se pare ca ai probleme, acum, în prezent.  Ziua de azi este o zi plină si densa, dar si cu realizari notabile in prima parte, iar in a doua parte cu distractii si buna-dispozitie. Dar nu neaparat din cauza asta. Incepe sa se configureze o noua situatie in care eşti, din nou…  sarea in bucate! Dar şi seri plăcute si confortabile! Traieşte intens si cu placere! Timpul trece. Parcă cu o viteza din ce în ce mai mare.

PEŞTI   Exprimă-te, trebuie să comunici ce ai de spus, fără false conveniențe și rețineri. Chiar dacă este un subiect mai delicat, conjunctura te ajută astăzi să găsești cuvintele necesare. Trebuie să te odihneşti mai mult, în a doua parte a zilei. Seara, poate la un spectacol. Semn mare de evenimente ciudate, care parcă vin din întuneric. Sau, de comploturi, bârfe şi intrigi. Simţi o oarecare insecuritate sentimentală – atenţie, casa familiei este prost aspectată. Strânge-i pe toţi ai tăi în jurul tău şi laudă-i şi spune-le vorbe bune – au nevoie de asta, chiar dacă eşti ocupat. Timpul trece, copiii cresc, oamenii se ofilesc, iată, momentul a trecut şi zgura parerilor de rau se adună în inimă. Evită perioada aceasta de timp, mai ales în cursul dimineţii,  să dai sau să iei bani cu împrumut, sau să faci operaţiuni financiare importante. Amână pe săptămâna viitoare, după Crăciun, când configuraţia astrologică este mai favorabilă, în acest domeniu.