Spitalul Județean Constanța ridică, parțial, carantina

Spitalul Județean Constanța ridică, parțial, carantina

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța a decis astăzi în ședința Comitetului Director, ridicarea parțială a carantinei, începând de joi 14 aprilie. Pentru că încă mai există suspiciuni de gripă, intrarea în spital se va efectua doar câteva ore pe zi, cu echipament de protecție.

Instituită în urmă cu două luni, din cauza creșterii numărului de infecții respiratorii și a cazurilor de gripă, carantina în Spitalul Județeran de Urgență Constanța se ridică, parțial, de joi, 14 aprilie, a anunțat astăzi managerul unității spitalicești, Dan Căpățână. Orele de vizită vor fi 13,30-16,30, în timpul săptămânii, și 11,00-17,00, sâmbăta și duminica, și sărbătorile legale, cu condiția de a se purta echipament de protecție și de a nu intra mai mult de doi aparținători pentru un pacient”, a declarat managerul Dan Căpățână.

El spune că potrivit unui ordin mai vechi accesul în spital era “ca la gară, de dimineață până seară”. Ori deocamdată, situația epidemiologică nu ar permite accesul nelimitat in spital. “Precizările care au venit de la Ministerul Sănătății, în urmă cu două luni, ne permit să decidem accesul parțial pentru că există în continuare suspiciuni de gripă. O facem din din considerentul de a ne proteja pacienții”, a explicat Dan Căpățână

Managerul Spitalului Județean Constanța a mai anunțat că începând de luni, 18 aprilie, spitalul va avea, la intrarea principală, în holul de așteptare, un birou de informații  care va da relații cu privire la pacient, în ce secție este internat, cine este medicul curant șamd. Va mai fi amplasat și un panou cu numele medicilor de gardă, “ca să știe rudele pacienților cu cine să stea de vorbă, sâmbăta și duminica”.

Ne puteți urmări și pe Google News