STADIUL proiectului care va conecta la internet aproape 800 de localități. VA fi gata în acest an?

STADIUL proiectului care va conecta la internet aproape 800 de localități. VA fi gata în acest an?

Nu mai puțin de 8.000 de avize trebuie obţinute pentru derularea proiectului Ro-Net în cele 783 de localităţi din mediul rural, a spus astăzi Sorin Grindeanu , ministrul pentru Societatea Informaţională, citat de Agerpres.

„Din acest motiv, ezit să spun că, până la sfârşitul anului, vom duce internetul de bandă largă (broadband) în toate aceste locuri”, a comentat Grindeanu în cadrul unui eveniment IT&C. 

„La începutul acestui an, am reuşit să reparăm un pic din ceea ce a însemnat o prevedere legală destul de restrictivă pentru piaţa de comunicaţii. Orice dezvoltare de reţele trebuie să se întâmple subteran, potrivit acestei prevederi absurde. Să îngropi toate reţelele de comunicaţii în rural era un pic prea mult. Suntem în perioada în care sper că vom implementa Ro-Net-ul, proiect pe fonduri europene ce va însemna că în 783 de localităţi va exista reţea de bandă largă”, a explicat ministrul. 

Acesta a menționat că proiectul îşi va găsi corespondenţa şi în exerciţiul bugetar 2014-2020 şi modelul de proiect ar putea să fie schimbat dacă se dovedeşte că e neaplicabil. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul pentru Societatea Informaţională a precizat totodată că, la ora actuală, un proiect de lege referitor la transpunerea Directivei Europene cu privire la la utilizarea reţelelor deja existente se află în dezbatere publică. 

Reţeaua de distribuţie prin intermediul căreia 783 de de localităţi din România ar fi urmat să fie conectate la Internet până la sfârşitul anului 2015 va avea o lungime de aproape 4.900 de kilometri. 

Proiectul este cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi are o valoare totală de aproape 378 milioane de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă (FEDR) este de 252,3 milioane de lei. 

Derulat pe parcursul a 11 luni, Ro-Net vizează construirea unei infrastructuri naţionale de comunicaţii de bandă largă în scopul furnizării de servicii de comunicaţii electronice în zone rurale defavorizate, care, în acest moment, nu au acoperire pentru servicii de internet de mare viteză