Stăpânii județelor nu vor să fie la mâna partidului

Stăpânii județelor nu vor să fie la mâna partidului

Președinții de CJ nu vor să fie votați de către consilieri, așa cum propune comisia electorală și invocă diverse motive prin care să se mențină alegerea lor directă.

În realitate, problema este că votarea președinților de CJ-uri de către consilierii județeni i-ar face dependenți de conducerea centrală a partidului. Imediat ce a pierdut alegerile, președintele PSD, Victor Ponta, i-a blamat pe baroni și a început un proiect de reducere a puterii acestora.

Ponta a propus ca funcția de președinte de CJ să fie separată de cea de lider al organizației de partid, precum și limitarea posibilității realegerii lor la două mandate. Acum, comisia electorală a ajuns la un consens prin care președinți CJ vor fi aleși de către consilieri, așa cum s-a procedat până în 2004.  

Scandal între Zgonea și Oprișan

Ne puteți urmări și pe Google News

Aseară, în cadrul BPN al PSD, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a cerut demisia lui Valeriu Zgonea de la conducerea Camerei Deputaților din acest motiv.

„Întrebați-l pe Oprișan, el e vedeta internațională”, a declarat Zgonea, iritat. La rândul său, Victor Ponta a precizat că subiectul va fi discutat în următorul CEX al PSD:„Nu întotdeauna suntem de acord. Există o poziție divergentă, una susținută de dl Zgonea și de către mine și una susținută de dl Oprișan legat de cum să voteze parlamentarii noștri vizavi de modul de alegeri”.

Proiectul a provocat un val de proteste la nivelul președinților de CJ:

Sorin Frunzăverde (PNL), președintele CJ Caraș-Severin: „Este un atentat din nou la democrație. Asistăm (...) la dorința PSD și a lumii politice a Bucureștiului de a controla absolut tot, pentru că una e să alegi un președinte din rândul consilierilor, unde influența partidelor politice are o însemnătate deosebită și alta este să fie ales de populație”.

Dumitru Buzatu (PSD), pre­ședintele CJ Vaslui: „Este discutabilă atitudinea acelor oameni care acum opt ani, când s-a introdus votul uninominal, susțineau cu toată tăria această formă de vot, iar acum susțin ideea alegerii indirecte”.

Ciprian Dobre (PNL), pre­ședintele CJ Mureș: „Alegerea prin vot direct dă mai multă stabilitate decât alegerea din rândul consilierilor. În acest fel, președintele de CJ se schimbă în momentul în care se schimbă majoritatea”

Marian Petrache (PNL) - foto, pre­ședinte CJ Ilfov: „Trebuie să fie ales prin vot direct pentru că trebuie să aibă stabilitate, să nu fie la mâna consilierilor județeni. Susțin alegerea în două tururi de scrutin pentru a avea o majoritate care e valabilă și pentru primari”.