Marinarul ROMÂN rănit într-un accident în Malaezia, internat într-un spital din Kuala Lumpur

Autor: | | 0 Comentarii | 970 Vizualizari

Starea de sănătate a marinarului român rănit într-un accident petrecut la sfârșitul anului trecut în incinta portului Penang din Malaezia, și în care un alt marinar român a murit, s-a agravat. Pacientul a fost transferat cu elicopterul la un spital din Kuala Lumpur.

Reprezentanții Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN) au informat, sâmbătă, printr-un comunicat remis presei, că "starea de sănătate a Of. 1 Mecanic A. Cosmin din Constanța s-a agravat chiar în noaptea dintre ani, iar la clinica din Penang/Malaezia nu exista posibilitatea de intervenție chirurgicală cerută de acest caz (a fost depistată o hemoragie internă)".

După ce aducerea unor medici specialiști din capitala Malaeziei la clinica din Penang, pentru tratarea pacientului român, a fost imposibil de realizat, A.Cosmin a fost transportat, imediat ce starea sa de sănătate a permis, la un spital din Kuala Lumpur.

" Consulatul Român din Malaezia și reprezentantul SLN au fost tot timpul în legatură cu soția acestuia care se află în Penang, cu reprezentantul clubului de asigurare și medicii din clinica de la Penang, fiind permanent informați de evoluția stării de sănătate a ofițerului mecanic 1. Ieri, starea medicală a fost, parțial, stabilizată și astăzi, când starea de sănătate a permis, dl. A. Cosmin a fost transferat cu un elicopter medical la un spital specializat din Kuala Lumpur pe cheltuiala armatorului/clubului de asigurare. Sperăm ca asistența de specialitate să îl plaseze pe Cosmin în afara oricărui pericol", conform SLN.

Pe 29 decembrie, comandantul și ofițerul mecanic 1 de pe nava Balsa, sub pavilion Marshall Island, aflată în portul Penang din Malaezia, au fost accidentați de o mașină de transport marfă, în interiorul portului.

În urma accidentului, comandantul, de 37 de ani, a suferit o hemoragie internă și a murit la spital, iar ofițerul mecanic, în vârstă de 34 de ani, “a suferit multiple fracturi și leziuni”.

Conducerea SLN a menționat că echipajul vaporului pe care lucrau cei doi navigatori români, ambii din Constanța, beneficiază de contracte de muncă sub standard ITF.

În același comunicat, SLN a informat că tot în noaptea de Anul Nou, însă în Bahamas, un alt navigator român a avut probleme de sănătate. “Dl. A.I Petru, 39 ani din Constanța, șef mecanic pe nava Montreal, sub pavilion Liberia, a avut o criză de ficat, acesta fiind transportat de urgență cu elicopterul la spitalul din Nassau, Bahamas. Deocamdată nu se cunoaște starea de sănătate, iar familiei nu i s-au comunicat detalii medicale. În prezent ITF România a luat legatura cu Clubul de Asigurare P&I pentru a  se transmite imediat familiei starea de sănatate a șefului mecanic A.I. Petru", a transmis, sâmbătă, liderul SLN Adrian Mihălcioiu.

Vestea tristă din Bahamas a fost adusă, astăzi, de același Adrian Mihălcioiu, informat de reprezentanții ITF din zonă că „șeful mecanic A.I.Petru a decedat la spitalul Doctors Hospital din Nassau în urma unor complicații medicale”.




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...