Statul înapoiază jumătate din taxa de 7 eurocenți. Ce cheltuiesc acum camionagii, primesc peste șase luni

14-06/09-benzina-vc-465x390
Autor: | | 1 Comentarii | 351 Vizualizari

Între ziua în care plătesc motorina și cea în care recuperează 4 din cei 7 eurocenți, transportatorii ar putea aștepta și jumătate de an. Așa că mulți vor prefera să alimenteze în străinătate.

Creșterea accizei și introducerea taxei de 7 eurocenți pe litrul de combustibil au făcut ca  motorina să fie în România mai scumpă decât în Bulgaria, Ungaria sau Ucraina. Așa că aproape un sfert din consumul de motorină s-a mutat, în ultimele două luni, peste hotare. Cei care alimentează în afara României sunt în special transportatorii mari, care parcurg zilnic rute ce trec prin țările vecine.

Pentru că o parte din consum s-a mutat în afara țării, statul nu mai încasează accizele și taxele suplimentare impuse. Ca să îi determine pe camionagi să alimenteze în țară, autoritățile se pregătesc să le dea înapoi 4 din cei 7 eurocenți reținuți de la 1 aprilie, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Finanțelor. Autoritatea Rutieră Română va fi responsabilă de administrarea acestei scheme. Măsura se adresează mașinilor de transport marfă cu o capacitate de minimum 7,5 tone și celor de transport persoane din categoria M2 sau M3.

Obiecții

Numai că răstimpul în care se va face restituirea banilor este destul de îndelungat. „De abia trimestrul viitor putem depune cererile pentru ceea ce consumăm acum. Dintr-o dată, între ziua în care consumăm motorina și cea în care depunem cererea ca să recuperăm 4 eurocenți, pot trece trei luni. Iar după aceea statul are la dispoziție încă 2 luni ca să ne dea banii. Altfel spus, ceea ce cheltuim acum recuperăm de abia peste o jumătate de an”, ne-a declarat un transportator. Și Ungaria, și alte state din Europa, restituie o parte din acciză transportatorilor, a mai comentat acesta pentru EVZ. În aceste țări rambursările se fac însă lunar.

Cum sunt rambursați cei 4 eurocenți

Pentru a beneficia de res­tituirea banilor, transportatorii trebuie să se înscrie mai întâi în „Registrul vehiculelor și operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize”, scrie în documentul publicat pe site-ul  Finanțelor.

Ulterior, la Autoritatea Rutieră Română se depune o cerere, în vederea restituirii banilor. Această cerere va cuprinde: denumirea solicitantului, codul de înregistrare în scopuri de TVA, datele contului bancar în care se poate face restituirea sumelor, cantitatea de motorină consumată, perioada pentru care se solicită restituirea și sumele de restituit.

Cererea va fi însoțită de: un borderou în care sunt trecute cantitățile de motorină alimentate de fiecare vehicul eligibil în parte, copii ale facturilor și dovada plății facturilor prin card bancar. Aceste documente sunt necesare fie că alimentarea se face de la stațiile proprii de alimentare ale operatorului de transport sau în lanțurile de distribuție naționale. De asemenea, este necesar un document care să ateste că operatorul nu are obligații restante la buget.

Statul își rezervă două luni pentru a trimite beneficiarului decizia de înregistrare a cererii. În maximum 10 zile de la scurgerea  celor două luni, se face plata.




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...