Statul Islamic a ajuns să recruteze în Israel | PULSUL PLANETEI

Iulian Chifu
Autor: | | 5 Comentarii | 2595 Vizualizari

Organizația Daesh, autointitulată Stat Islamic, a început să recruteze direct în Israel.

 Potrivit preşedintelui israelian, Reuven Rivlin, care a susținut un discurs în cadrul unei conferinţe organizate de Institutul Naţional pentru Studii de Securitate de la Tel Aviv, „unele segmente ale comunităţii arabe din Israel devin din ce în ce mai extremist”. Șeful statului israelian a mai subliniat că există indicii clare cu privire la creşterea sprijinului acordat Statului Islamic (SI) de israelienii de origine arabă.

„Dacă punctul slab de care profită SI este un vacuum de putere sau lipsa securităţii ori a aplicării legii, atunci trebuie să facem tot ce putem pentru a acoperi aceste lacune şi a implementa pe deplin suveranitatea israeliană asupra tuturor regiunilor Israelului, chiar şi dacă aceasta presupune suplimentarea de bugete şi resurse umane”. Preşedintele israelian a adăugat că teroriştii au intrat deja în Israel: „Statul Islamic este deja aici, nu mai este un secret. Nu vorbesc despre teritoriile riverane, ci de stat în sine”, a subliniat preşedintele Reuven Rivlin. „Victoriile împotriva SI cresc probabilitatea, din punctul meu de vedere, ca ei să întoarcă armele împotriva noastră şi împotriva iordanienilor”, a spus și şeful Forţelor Armate Israeliene.

Israelul se teme că va deveni o ţintă a Statului Islamic din cauza înfrângerilor de care are parte organizația teroristă în Siria. Temerea este legată şi de Iordania, o țară care găzduiește circa 1,7 milioane de refugiați sirieni și care este presată de ani buni de Statul Islamic aflat la granițele sale în Irak și Siria. În decembrie, liderul grupării teroriste, Abu Bakr al Bagdadi, a transmis că pământul palestinian va deveni cimitir pentru evrei. Preocuparea israeliană este cu atât mai importantă cu cât se înregistrează probleme majore atât la frontierele Israelului, cât și în teritoriile palestiniene. În Egipt, Sinaiul pare să fi intrat sub influența, dacă nu sub controlul, unor grupări teroriste, care migrează dinspre Al Qaeda spre Statul Islamic, în timp ce influența din Libia și migrația operativilor internaționali ai Daesh afectează Egiptul, dar și Iordania. Pe de altă parte, nici perspectiva unei vecinătăți controlate de organizații sub finanțarea și înarmarea Iranului, cum e Hezbolahul libanez și Hamasul, nu pare o perspectivă atrăgătoare.

Dealtfel, unul dintre avertismentele legate de ridicarea sancțiunilor internaționale legate de acordul nuclear iranian, venite din partea Israelului, vizează exact perspectiva ca Iranul să fie mai liber să se miște și să aprovizioneze cu arme ambele organizații, cu precădere Hezbolahul, acolo unde Israelul nu mai poate bloca militar, prin atacuri chirurgicale, transferurile de arme după ce Rusia a introdus zona de interdicție de acces aerian deasupra Siriei, cu precădere a zonei alawite, unde se fac aceste transferuri.

În plus, există o problemă majoră a perspectivei prăbușirii Autorității Palestiniene. Aici nu au mai avut loc alegeri iar Președintele autorității, Mahmoud Abbas, a amenințat de mai multe ori că va dizolva autoritatea deoarece acordurile vizând funcționarea celor două state, în varianta soluției de pace, nu au fost respectate, iar Israelul refuză să continue negocierile pe această bază. În plus, bicefalismul și pseudo-reconcilierea cu Hamas dar care a menținut nefuncționalitatea guvernului palestinian și a blocat accesul reprezentanților Al Fatah în Fâșia Gaza presează constant asupra limitelor autorității palestiniene. O situație de context care a încurajat ultima modă a terorismului, atacul cu cuțite al palestinienilor la adresa soldaților israelieni, ulterior la adresa oricărui cetățean israelian. Iar revendicarea de la ideologia jihadistă a Statului Islamic e tot mai prezentă, deși nu s-au identificat explicit legături, altele decât cele ale lupilor singuratici, care se revendică aparținători sau influențați de ideologia Statului Islamic.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi