PUBLICAȚIILE NOASTRE:

ISIS

Statul Islamic A LOVIT TERIBIL. Experţii susţin că este CEL MAI SÂNGEROS ATENTAT al bestiilor jihadiste. Tabloul groazei: ZECI DE MORŢi şi răniţi SFÂRTECAŢI pe stradă

Autor: Daniel Teodoreanu | miercuri, 31 august 2016 | 10 Comentarii | 8699 Vizualizari
Statul Islamic A LOVIT TERIBIL
Lumea este încă o dată în stare de şoc după ce bestiile jihadiste din Statul Islamic au comis unul dintre cele mai sângeroase atentate din istoria grupării teroriste.

Cel puţin 54 de morţi au fost înregistraţi în urma unui atentat sinucigaş revendicat de Statul Islamic în oraşul Aden din Yemen, conform Mediafax. Acestora li se adaugă zeci de răniţi aflaţi în stare critică.

Oficialii Ministerului Sănătăţii din Yemen au comunicat că acesta este unul dintre cele mai sângeroase atacuri teroriste comise în Yemen. Al-Khader Laswar, directorul general al Ministerului Sănătăţii, a declarat că au fost rănite cel puţin 67 de persoane.

Atentatul sinucigaş a vizat un forţele pro-guvernamentale din oraşul Aden, în sudul Yemenului. Conform primelor informaţii, un atacator sinucigaş a detonat un vehicul-capcană în zona unde erau adunaţi mai mulţi recruţi ce urmau să plece în Arabia Saudită.

Yemenul este sfârtecat de războiul civil extrem de sângeros dintre guvernul recunoscut pe plan internaţional şi rebelii houti, susţinuţi de Iran. Totodată, în această zonă extrem de fierbinte sunt active şi mai multe grupări teroriste, inclusiv reţele teroriste Al-Qaida şi Statul Islamic.



Tag-uri: statul islamic, atentat sangeros, atentat sinucigas, masina-capcana, isis, yemen, atentat yemen, atentat cu bomba
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Statul Islamic A LOVIT TERIBIL. Experţii susţin că este CEL MAI SÂNGEROS ATENTAT al bestiilor jihadiste. Tabloul groazei: ZECI DE MORŢi şi răniţi SFÂRTECAŢI pe stradă.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi