Statul paralel, denunțat de Serialul lui Dan Andronic, s-a ivit și s-a dezvoltat prin complicitatea politicienilor | ROMANIA LUI CRISTOIU

Statul paralel, denunțat de Serialul lui Dan Andronic, s-a ivit și s-a dezvoltat prin complicitatea politicienilor | ROMANIA LUI CRISTOIU

Serialul Noi sîntem statul! a ajuns, iată, la episodul al 13-lea. Precizez asta, deoarece acum, cînd scriu acest text, am primit deja prin e-mail, de la autor, aflat undeva peste Ocean, în America, episodul al 13-lea, dedicat rolului important jucat de Sebastian Ghiță, ca agent al SRI și prin asta al Statului paralel, în multe dintre momentele enigmatice ale ultimilor ani; enigmatice, pentru că ele n-au fost rodul confruntării dintre instituțiile la vedere ale statului, ci rezultatul implicării în viața social-politică a Statului din umbră sau a Statului paralel, cum îi spune Dan Andronic.

 

Concomitent cu serialul, am urmărit și reacțiile de pe scena politico- mediatică a momentului.

Așa cum am mai scris, reacțiile din presă și din politică la dezvăluirile despre abuzurile Sistemului, avînd în centru Binomul SRI-DNA, pot fi și chiar trebuie judecate drept reacții ale Statului Paralel în lupta sa pe viață și pe moarte pentru a-și păstra Puterea deținută în statul român, în detrimentul instituțiilor democratice, singurele îndreptățite constituțional s-o dețină.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din acest punct de vedere, primirea făcută serialului iscălit de Dan Andronic mi s-a părut edificatoare atît pentru pîrghiile politico- mediatice de care mai dispune Statul paralel, cît și pentru îngrijorarea stîrnită în instituțiile de forță de posibilitatea ca dezvăluirile și analizele din intreprinderea jurnalistului să convingă opinia publică de la noi că o restabilire a Puterii democrației e o deja o chestiune de interes național.

E mai mult decît semnificativ pentru impactul serialului faptul că imediat după apariția episodului X, în care Codruța Kovesi era dată-n gît drept complotistă în fraudarea alegerilor, Dan Andronic a fost chemat la DNA și pus sub acuzare într-un dosar fabricat de procurori.

Cum la fel de semnificativ e faptul că partide precum USR, suspectate de a fi produsul implicării Statului paralel în politică, au contestat adevărul scris de Dan Andronic.

Iată, de exemplu, o declarație a unui senator USR, un anume Mihai Goțiu, faimos pentru locurile improprii alese pentru a trage la aghioase - de la nisipul plin de chiștocuri și scuipați de pe plajă pînă la scaunul tare din sala Parlamentului, edificatoare pentru forța de care mai dispune statul paralel:

„Din punctul meu de vedere, dacă ne luăm de la ce a pornit această poveste, susținerea este subțire. E vorba de o mărturie și așa la mana a doua, că eu am spus ceva și Kovesi ar fi dat din cap într- un anumit fel, e un argument hilar. În condițiile în care domnul Andronic e vizat de mai multe anchete penală”.

Nu mi-a scăpat de exemplu faptul că și după debarcarea lui Florian Coldea, Divizia Presă a Binomului a continuat să acționeze la ordinele pe unitate, trimise, desigur, sub formă de normative, de cei care l-au înlocuit pe fostul stăpîn al Statului paralel. Deși din punct de vedere jurnalistic, dezvăluirile lui Dan Andronic au fost și sînt interesante pentru întreaga opinie publică, nici o instituție de presă care trăiește din tiraj și rating, indiferent de poziția față de serial și de autor, neputînd să le neglijeze fără riscuri comerciale, site-urile și ziarele știute deja ca aparținînd Diviziei Presă le-au trecut cu vederea , potrivit învățăturii de propagandă bolșevică a Știrilor care nu există. Alte unități de propagandă și agitație ale Statului paralel au consemnat dezvăluirile din serial străduindu-se să le compromită.

Fie prin prezentarea lui Dan Andronic drept o persoană care nu merită încredere, deoarece spre deosebire de ofițerii sub acoperire ai instituției de presă e un penal, fie punînd la îndoială în chip tendențios adevărul celor spune de autor.

Argumentul invocat de Mihai Goțiu cu penalul Dan Andronic pare a fi ordin pe unitate, ordin clișeu, desigur, cîtă vreme însăși Codruța Kovesi îl folosește pentru a evita să răspundă unor acuzații. Digi 24, televiziunea noi Securități, singura instituție de presă de pe lumea asta, cu excepția oficiosului PC din Coreea de Nord, care are drept punct central din program dezinteresul față de rating, a prezentat pe 12 aprilie 2017, știrea despre înființarea Comisiei de anchetă adăugînd cu tîlc:

„Andronic, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului, în dosarul DNA în care sunt cercetate și Elena Udrea și Ioana Băsescu, a susținut, printr-un editorial, că ar fi participat la o întâlnire, acasă la Gabriel Oprea, în noaptea turului II al prezidențialelor din 2009, la care erau prezenți șefii SRI și DNA.

Sugestie grețoasă, tipic securistică! Nu trebuie să luați în serios dezvăluirile lui Dan Andronic, pentru că e un urmărit penal!

Am urmărit atît serialul, cît și reacțiile furibunde ale Sistemului, deoarece mă număr printre cei care văd în serialul lui Dan Andronic Noi suntem Statul! un moment crucial în bătălia angajată de forţele democratice din România pentru lichidarea sau măcar micşorarea Statului paralel, existent încă din primii ani postdecembriști, dar care a cunoscut o dezvoltare cancerigenă, în anii de mandat prezidenţial al lui Traian Băsescu şi a devenit adevărata Putere după alegerile din noiembrie 2014, cînd acest Stat paralel şi-a plasat în fotoliul de preşedinte Raţa lor mecanică.

Anul acesta se împlinesc deja trei ani de la preluarea şefiei Statului de către Klaus Iohannis, ceea ce înseamnă depăşirea deja a jumătate de mandat.

Orice bilanţ, chiar şi binevoitor, al vieţii şi activităţii Celui de la Cotroceni, în afară de zdrobirea PNL în alegerile parlamentare şi asigurarea, pentru PSD, a celei mai mari victorii înregistrate de un partid în postdecembrism, nu se poate vorbi de vreo înfăptuire. În rest, cînd n-a fost plecat din ţară sau cînd nu s-a retras într-o depresie cu adînci resorturi psihiatrice, Klaus Iohannis s-a manifestat activ ca un purtător de cuvînt al Statului paralel.

Ce este Statul paralel?

Serialul lui Dan Andronic, de o valoare ieşită din comun, pentru că, deşi autorul susţine că e doar rezultatul investigaţiei de jurnalist, în realitate, fie şi prin cunoaşterea contextului, a scenei şi a actorilor, el se bazează pe dezvăluirile unui om puternic implicat în acest Stat paralel, conturează Statul paralel drept Sistemul instituţiilor de forţă din România, avînd în centru Binomul SRI-DNA, Sistem care s-a implicat major în bătălia politică, scoţînd din joc politicieni, impunînd lideri de partide, creînd şi susţinînd partide, punînd la cale diversiuni mediatice, scoţînd TeFeLişti în stradă, dirijînd reţele de presă şi de societate civilă. Nu e clar dacă implicarea în bătălia politică a Sistemului îşi are cauza în interesele materiale ale ştabilor din fruntea instituţiilor de forţă sau în ambiţia unora de a-şi impune propriul Proiect de ţară. Indiscutabil e că vorbele mari – Proiect de ţară, Siguranţă naţională, stat de drept – au fost invocate ca pretext ori de cîte ori Sistemul a acţionat la limita Legii sau chiar a încălcat-o.

Așa cum scriam mai sus, Statul paralel nu e o noutate a ultimilor ani.

Statul paralel a funcționat și în anii staliniști, cînd Securitatea ajunsese să încalece Partidul, și în primii ani postdecembriști, cînd Serviciile secrete îl sprijineau pe Ion Iliescu, iar Parchetul General era folosit pentru răfuielile politice ale FSN.

La Statul paralel se referă și Emil Constantinescu cînd spune că l-au învins securiștii.

Din serialul lui Dan Andronic se vede clar însă că Statul paralel s-a creat şi s-a dezvoltat cu complicitatea unor politicieni români. Prezenţa lui Liviu Dragnea la sindrofiile consacrate zilei de naştere a lui Florian Coldea, secvenţa cu mîngîierea duioasă a ghipsului purtat de Codruţa Kovesi, dezvăluită în serial, sînt emblematice pentru relaţia ambiguă dintre politicienii români şi Statul paralel. Dacă ne gîndim că SRI a obţinut dreptul de a avea firme comerciale sub acoperire printro Ordonanţa de Urgenţă dată de Adrian Năstase, că Victor Ponta a susţinut numirea Codruţei Kovesi la DNA, că Traian Băsescu îi denunţă acum pe cei promovaţi de el în funcţii, avem în faţă un adevăr incomod:

Deşi pretind pe toate drumurile că bătălia politică, şi mai ales bătălia electorală trebuie lăsată să se desfăşoare doar între politicieni, pentru seducerea electoratului, politicienii români au fost complici la formarea şi dezvoltarea Statului paralel, l-au acceptat cîtă vreme le-a fost folositor, iar cînd Statul paralel le-a arătat colţii, s-au apucat să-l denunţe.

Semnificativă din acest punct de vedere e reacția liderilor PNL la instituirea Comisiei de anchetă.

PNL, împins pe zi ce trece tot mai aproape de mormîntul politic de pantofiorului noii favorite a lui Klaus Iohannis, numita Raluca Turcan, s-a angajat într-o bătălie publică sinucigașă împotriva oricărei preluări de către o comisie parlamentară a dezvăluirilor lui Dan Andronic, pentru că vede în serial un atac la șefa DNA. Liderii PNL, precum Mihai Voicu, se dau de ceasul morții s-o facă pe bodyguarzii Codruței Kovesi. Asta pînă cînd DNA nu-i înhață și pe ei. Atunci descoperă cu indignarea existența Statului Paralel.

Pe scena publică se dezbate de ceva timp, doar episodul X, cel în care Dan Andronic istoriseşte despre reuniunea unei celule de criză la Gabriel Oprea acasă, în seara lui 6 decembrie 2017, seara celui deal doilea tur al prezidenţialelor, celulă de criză alcătuită din George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, şeful operativ al SRI, Codruţa Kovesi, la vremea respectivă procuror general.

Acest episod, care a dus şi la iniţiativa constituirii unei Comisii parlamentare de anchetă, nu poate fi înţeles însă în afara episoadelor anterioare şi a celor care au urmat sau chiar vor urma.

De altfel, cum de atîtea ori a explicat Dan Andronic, fără a-i fi luate în seamă aserţiunile, dezvăluirile privind reuniunea de criză de la Gabriel Oprea au fost făcute de Dan Andronic pentru a da un exemplu concret de cum funcţiona şi funcţionează încă Statul paralel.

Din acest punct de vedere, Comisia de anchetă ar trebui să ia în dezbatere întreg serialul și nu numai episodul X.