PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

Statul renunță la jumătate din taxa de cogenerare. Scade factura la curent

Autor: | | 2 Comentarii | 476 Vizualizari
14-03/08_electricitate_contoar1-465x390
Deși era de așteptat o scumpire a facturii de electricitate, ca urmare a introducerii „taxei pe stâlp”, guvernanții ne fac un cadou la jumătatea anului, printr-o decizie luată ieri. Astfel, valoarea facturilor consumatorilor casnici ar urma să scadă începând cu luna viitoare, cu circa 2,6%, a anunțat ieri Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Reducerea este atât o urmare a scăderii valorii energiei electrice fără taxe, cât și a faptului că ANRE a diminuat contribuția de cogenerare achitată de consumatori prin facturi.

Astfel, consumatorii persoane fizice vor beneficia pe de o parte de o reducere a prețului energiei electrice (fără taxe) în medie cu 0,9%, scrie în comunicatul ANRE.

De asemenea, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat scăderea, începând de luna viitoare, a valorii contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență, cu un procent de 45%. Cumulate, cele două ieftiniri conduc la o diminuarea a tarifelor cu circa 2,6%.

Pentru consumatorii noncasnici care nu au uzat de dreptul de eligibilitate, reducerea tarifelor la energie și a contribuției pentru cogenerare, conduce la o scădere a prețului mediu de revenire de cca. 4%.


Tag-uri: taxa de cogenerare, factura electricitate, taxa pe stalp, autoritatea nationala de reglementare in domeniul energiei, taxe, impozite
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Statul renunță la jumătate din taxa de cogenerare. Scade factura la curent.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi