Steaua - ASA. Finala se joacă astăzi

Steaua - ASA. Finala se joacă astăzi

Cele două echipe care se luptă pentru câștigarea titlului din Liga I se întâlnesc, în această seară, de la ora 21.30, pe „Arena Națională”

Steaua București primește vizita celor de la ASA Târgu Mureș, în această seară, de la ora 21:30 (în direct la Digi Sport și Look TV), într-un meci din cadrul etapei a 29-a a Ligii I.

Este cel mai așteptat meci al finalului de sezon, întrun campionat submediocru, măcinat de lipsuri financiare și insolvență. „Finala se joacă astăzi”, este una dintre cărțile remarcabile ale lui Ioan Chirilă, iar titlul poate fi adaptat pentru a descrie perfect miza jocului de pe „Arena Națională”.

„Putem scrie istorie”

Ne puteți urmări și pe Google News

Steaua se află pe prima poziție a ierarhiei, cu 60 de puncte, și are un avantaj firav în fața rivalilor de la ASA (59 de puncte). Costel Gâlcă, antrenorul „militarilor”, a încercat să ia de pe umerii elevilor săi presiunea care apasă în ultima perioadă. „Jocul cu cei din Târgu Mureș nu va fi decisiv. Se mai pot întâmpla multe până la final.” Liviu Ciobotariu, tehnicianul ardelenilor, simte că oamenii săi pot să intre în manualul fotbalului românesc. „Putem scrie istorie. Suntem pregătiți pentru orice”.

Florea Ispir (65 de ani), fostă legendă a ASA-ului, care a adunat 485 de prezențe în Liga I, a prefațat pentru EVZ duelul de azi. „Cred că meciul are o mare însemnătate. Echipa care va câștiga va lua o importantă opțiune pentru câștigarea campionatului. Nimeni nu se aștepta ca ASA să se bată la titlu. Nici ei nu credeau, dar uite că au speculat și situația delicată prin care trec celelalte echipe”, ne-a spus Ispir. Mureșenii adulmecă o performanță unică și în oraș nu se mai vorbește decât de titlu.

„Am văzut la ultimele partide un public implicat emoțional, care nu a mai privit detașat meciurile. Oamenii au început să trăiască pentru echipă, să se manifeste. Se simte emoția”, a conchis Florea Ispir.

Nicio nou-promovată n-a câștigat Liga I

Dacă ASA va triumfa în campionat va bifa două performanțe. Titlul va ajunge pentru prima dată la Târgu Mureș, iar „roșalbaștrii” vor deveni primii jucători din România care vor pune mâna pe trofeu imediat după ce au promovat. În fotbalul european asemenea cazuri sunt rar întâlnite și doar șase echipe se pot lăuda că au punctat la acest capitol. Englezii de la Ipswich Town au devenit campioni în 1962, iar doi ani mai târziu, olandezii de la Door Wilskracht Sterk și francezii de la Saint Etienne câștigau titlurile interne după promovare. În 1976 a venit rândul clubului AS Monaco să se afirme în Ligue 1 apoi, în 1978, Nottingham Forest a uimit Anglia. Ultima performanță a fost scrisă de nemții de la Kaiserslautern, antrenați de Otto Rehhagel (foto), în 1998.

FOTO: Otto Rehhagel