Steaua începe bătălia grupelor

Steaua începe bătălia grupelor

„Roș-albaștrii” vor susține, în această seară, prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor, împotriva bulgarilor de la Ludogoreț Razgrad.

Steaua întră în focuri pentru ultimul obstacol înaintea accederii în grupele Ligii Campionilor, dubla manșă a play-off-ului contra grupării din Razgrad. La antrenamentul de ieri, „roș-albaștrii” nu au părut tensionați, iar în sedința de pregătire, Costel Gâlcă , tehnicianul Stelei, a ținut morțiș să se implice în jocul elevilor săi.

Tănase, absență de lux

După victoria din ultima etapă de campionat, cu Pandurii (6-0), „militarii” vor veni pe „Arena Națională” cu un moral ridicat, însă și gruparea din țara vecină se poate lăuda de acest lucru. Campioana en-titre a Bulgariei, vine la București, după o victorie de moral în fața formației ȚSKA Sofia, scor 2-0, în care au obținut cele trei puncte datorită rezervelor, înaintea turului al celei mai râvnite competiții europene. Steaua și Ludogoreț se vor duela în această seară, de la ora 21.45, în direct la Digi Sport 1. Pentru acest joc, steliștii nu vor putea conta pe serviciile căpitanului Cristi Tănase, accidentat după ultimul meci disputat în Liga I.

Ne puteți urmări și pe Google News

Costel Gâlcă a declarat că elevii săi trebuie să joace cu agresivitate în partida din această seară, pentru a putea să controleze în totalitate meciul, fiind de părere că disputa cu Ludogoreț este cea mai valoroasă din cariera sa de antrenor. „Ludogoreț, care are jucători foarte buni, cu tehnicitate foarte bună, joacă foarte bine între linii. Dacă avem intensitate mare, cu agresivitate, vom marca goluri, vom domina noi jocul. Am încredere că vom marca goluri. Acest meci de acasă trebuie să fie un pas important pentru noi. E meciul cel mai important, dar sper să fie meciuri mai importante în cariera mea”, a declarat tehnicianul stelist.

„Steaua este favorită”

Oficialii lui Ludogoreț au recunoscut faptul că formația din Ghencea are prima șansă la calificarea în grupele Ligii Campionilor, declarând că sunt conștienți de forța „militarilor”. „Cu siguranță, Steaua este favorită, pentru că știm tradiția pe care o are în ultimii ani în Europa. Dar, aşa cum ştiţi, meciul începe de la 0-0 şi nimeni nu poate şti cum se va termina. Am încredere în jucători şi în echipă. Sunt sigur că va fi o luptă de mare încrâncenare între cele două echipe”, a afirmat Angel Petricev, director general la Ludogoreț.