Steaua, prinsă într-un RĂZBOI de SECESIUNE. Cum se va împărți PALMARESUL celei mai titrate echipe din România și cu ce mai rămâne Gigi Becali.

Steaua, prinsă într-un RĂZBOI de SECESIUNE. Cum se va împărți PALMARESUL celei mai titrate echipe din România și cu ce mai rămâne Gigi Becali.

Apariția echipei Steaua, finanțată de MApN rupe în două palmaresul celei mai titrate echipe din fotbalul românesc. Clubul lui Gigi Becali pierde cele mai importante trofee europene și rămâne cu victoriile obținute după 2003. De asemenea, fostele glorii nu mai au de-a face cu gruparea din Liga I.

Este din ce în ce mai greu de crezut că Steaua va mai însemna o singură formație, cea care a fost înființată în 1947, dub denumirea de ASA și care ulterior s-a mai numit CSCA și CSA. Ruptura dinte Gigi Becali și reprezentanții MApN / CSA este iremediabilă, iar latifundiarul din Pipera a pierdut dreptul de a mai folosi numele „Steaua”, pentru echipa sa, după un verdict dat de Curtea de Apel. Decizia finală va fi luată de Curtea Supremă, iar cei de la Clubul Sportiv al Armatei au anunțat deja că din sezonul viitor, echipa Steaua va evolua în Liga a IV-a.

Suporterii echipei sunt derutați, unii au de gând să treacă de partea grupării la care a aderat Marius Lăcătuș, iar alții vor să rămâna alături de actuala formație antrenată de Laurențiu Reghecampf. Cei de la CSA spun că Steaua n-a mai existat din 2003, atunci când a trecut în proprietatea lui Gigi Becali. Practic, ultimii 13 ani sunt legați de latifundiarul din Pipera, care ar rămâne cu performanțe remarcabile, dar ar fi privat de un palmares excepțional, conturat între 1947-2003.

Pe de o parte, formația CSA-ului va deține Cupa Campionilor Europeni (1986), Supercupa Europei (1987) dar se va putea lăuda și cu finala Cupei Intercontinentale (0-1 cu River Plate) și finala CCE din 1989 (0-4) cu AC Milan. Alte performanțe notabile din această perioadă sunt disputarea semifinalei CCE (0-0 și 0-2 cu Benfica) dar și prezențele din grupele Ligii Campionilor (1994, 1995, 1996). Pe plan intern, noua echipă va deține 21 de titluri interne, câștigate în intervalul 1951-2001, și 21 de Cupe ale României, din perioada 1949-1999. De asemenea, în vitrină se vor regăsi și Supercupele câștigate în 1994, 1995, 1998 și 2001.

Ne puteți urmări și pe Google News

De partea cealaltă, Gigi Becali va rămâne cu titlurile din 2005, 2006, 2013, 2014 și 2015, victoriile din Cupa României (2011 și 2015), Supercupele din 2005, 2011 și 2014, dar și cele două trofee din Cupa Ligii (2015 și 2016). Pe plan european, Steaua lui Becali se poate lăuda cu participarea în grupele Ligii Campionilor (2006, 2007, 2008 și 2013) și cu semifinala de Cupa UEFA, din 2006 (1-0 și 2-4 cu Middlesbrough). Implicit, clubul lui Becali nu va mai fi cel la care au evoluat nume uriașe ca Ilie Savu, Florea Voinea, Emeric Ienei, Anghel Iordănescu, Marcel Răducanu, Liță Dumitru, Gică Hagi, Victor Pițurcă, Marius Lăcătuș, Dan Petrescu, Adrian Bumbescu, Ilie Dumitrescu sau Adrian Ilie.