LIGA I. Steaua a câștigat din nou în fața celor de la FC Viitorul. Echipa lui Gheorghe Hagi a ajuns la 10 meciuri fără VICTORIE în fața „roș-albaștrilor”

LIGA I. Steaua a câștigat din nou în fața celor de la FC Viitorul. Echipa lui Gheorghe Hagi a ajuns la 10 meciuri fără VICTORIE în fața „roș-albaștrilor”

Steaua a câștigat, duminică, partida jucată, acasă, cu FC Viitorul (scor 2-0) în etapa a 15-a a campionatului intern. Oamenii lui Gică Hagi au 10 meciuri fără victorie în fața „roș-albaștrilor”.

Steaua și-a consolidat poziția de lider al Ligii I, după victoria obținută, duminică, pe „Arena Națională”, în fața celor de la FC Viitorul (scor 2-0), în runda a 15-a a campionatulu intern. Tabela s-a schimbat în minutul 17, după ce Fernando Boldrin a transformat o lovitură de la 11 metri, și în minutul 22, după reușita lui Marko Momcilovici. Elevii lui Gică Hagi au jucat fparte bine după primirea golurilor, și-au creat mai multe ocazii de gol, dar Florin Niță a făcut minuni în poarta Stelei și a păstrat scorul neschimbat. FC Viitorul a înregistrat, astfel, ce-a de-a zecea partidă consecutivă fără victorie în fața Stelei.

La final, Gică Hagi l-a taxat pe veternau Pablo Brandan, cel care a produs penalty-ul din care Steaua a deschis scorul: „A fost penalty la Brandan! Nu se poate să faci aşa o greşeală când eşti jucător cu experienţă, la 33 de ani. Un jucător cu experienţă îl foloseşti când te ajută. Dacă nu, la ce bun? E o greşeală enormă, e un cadou dat unei echipe mari. Steaua a avut parte de un cadou astăzi, sunt foarte supărat şi i-am comunicat asta. Nu accept aşa ceva de la jucătorii cu experienţă. Nu are voie la meciuri de acest gen să facă asemenea greşeli", a spus Hagi la Digi Sport.

Finanțatorul Gigi Becali n-a fost mulțumit de atitudinea formației antrenate de Laurențiu Reghecampf: „Mie nu mi-a convenit! Dacă eşti echipă mare, dai 3-0, 4-0. După al doilea gol, ei au început să se distreze. Nu te distrezi la fotbal! Când eşti fotbalist adevărat, dai golul trei, golul patru, golul cinci.” Steaua este liderul campionatului, cu 33 de puncte, și e urmată de CS „U” Craiova (33). Pe locul 3 se află Gaz Metan Mediaș, cu 26 de puncte.

Ne puteți urmări și pe Google News