Ștefan Bănică spune din nou „Te iubesc, femeie!” la Circ & Variete Globus

Ștefan Bănică spune din nou „Te iubesc, femeie!” la Circ & Variete Globus

Ștefan Bănică sărbătorește, pentru al șaselea an consecutiv, eternul feminin prin două concerte cu cele mai frumoase cântece de dragoste lansate de-a lungul carierei sale. Concertele „Te iubesc, femeie!”, dedicate în mod special doamnelor și domnișoarelor cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii vor avea loc pe 4 și 5 martie, ora 19:30, la Circ & Variete Globus București.

Concertele acustice Ștefan Bănică pun accent pe emoție și sentiment. Playlist-ul conține cântecele de dragoste din repertoriul lui Ștefan Bănică reinterpretate în varianta acustică, cu un sunet mai cald și accent pe o atmosferă mai intimă. Nu vor lipsi invitații speciali și momentele inedite, pline de emoție și bucurie, conform unui comunicat de presă.

“Concertele acustice din martie sunt așteptate de fiecare dată de mine și trupa mea, pentru noi reprezintă esența muzicii pe care o cântăm, întoarcerea la rădăcini, la momentul în care au fost create piesele. Concertele “Te iubesc, femeie!” sunt cadoul meu special pentru doamne și domnișoare, cu prilejul Zilei Femeii, concerte în care cântăm cele mai frumoase cântece de dragoste din repertoriul meu, mai cunoscute sau mai puțin cunoscute. Este, poate, cea mai bună ocazie de a-mi reorchestra piesele în maniera acustică și de a obține un sunet cald, cu un mesaj pe măsură, care să meargă direct la sufletul celor care ascultă. Stăm jos, pe scaune, foarte aproape de public, iar această intimidate care se creează între noi și cei din sală, n-o mai întâlnim la celelalte concerte pe care le avem pe parcursul anului. Vă aștept cu drag pe 4 & 5 martie la Circ & Variete Globus să petrecem împreună două seri magice, care să devină de neuitat”, a declarat Ștefan Bănică.

Biletele se găsesc la Circ & Variete Globus, Sala Palatului, Librăriile Adevărul, Mihai Eminescu, Humanitas, Cărturești, Stația de metrou Unirii 1, Magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Domo, Flanco, Diverta, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și online, pe vandbilete.ro, bilete.ro, myticket.ro, iabilet.ro,

Ne puteți urmări și pe Google News