Ştefan Vlaston: "Miza nu este „jos Băsescu”, pentru că pleacă oricum. Miza este „jos justiţia independentă”

Ştefan Vlaston: "Miza nu este „jos Băsescu”, pentru că pleacă oricum. Miza este „jos justiţia independentă”

Profesorul Ştefan Vlaston scrie, azi, în Adevărul despre cei care au decis, în ultima vreme, "să se lepede" de preşedintele Traian Băsescu.

Într-un comentariu publicat pe siteul ziarului, autorul îi critică pe cei aflaţi la masa inchiziţiei politice: Antonescu, Iohannis, Blaga.

Mihai Răzvan Ungureanu este ultimul personaj din această serie, a celor care consideră că dacă se dezic de Băsescu, dacă uită de lovitura de stat din 2012 şi dacă o critică pe Udrea, numind-o „piaza rea”, „calamitate naţională” sau „fiinţă malefică”, dar spun că nu privesc în trecut, ci doar în viitor, câştigă puncte electorale.

Autorul aminteşte scrisorile deschise adresate, de MRU, Elenei Udrea şi lui Traian Băsescu şi susţine că Ungureanu "poate ocupa doar un loc la strapontină, proporţional cu cei 2% obţinuţi de partidul său. Vlaston se întreabă dacă ar putea fi înlocuit Cătălin Predoiu cu MRU, "după ce a fost votat de poporul PDL-ist" ca prezidenţiabil? "Complicat şi riscant", consideră Vlaston.

Ne puteți urmări și pe Google News

În opinia acestuia, există două Drepte: Dreapta-dreaptă, reprezentată de Basescu-Udrea-Cristian Diaconescu-PMP şi Dreapta-stânga, reprezentată de Antonescu-Iohannis-Blaga şi viitorul partid, PNL, rezultat din fuziunea PNL-PDL.

"Dreapta-dreaptă nu renunţă la principii şi valori, la statul de drept şi independenţa justiţiei, spre deosebire de Dreapta-stânga. Nu renunţa să denunţe lovitura de stat din iulie 2012, marţea neagră, protecţia parlamentarilor penali şi încercările celeilalte „drepte” de a anihila independenţa justiţiei. Nu mai acceptă compromisuri, dupa 24 de ani de înţelegeri pe sub masă, care ne-au dus pe buza prăpastiei", precizează Vlaston, care aminteşte că totul a început "când Traian Băsescu n-a dat curs bieleţelului roz, rupând pactul nescris din politica românească, să nu se bage unii pe alţii la închisoare cu ocazia alternanţei la guvernare".

"N-ar fi exclus ca spargerea USL să fi fost un foc de artificii, pentru ochii fraierilor şi credulilor, şi la mijloc să fie un plan ascuns de câştigare a tuturor funcţiilor în stat. Dacă Ponta iese preşedinte, premier va fi Tariceanu, cu ministerele de forţă conduse de PSD, iar PNL şi ce a înghiţit din PDL să primească mizilicuri", continuă autorul.

El vorbeşte şi despre oamenii "conştienţi" din PDL: Cătălin Predoiu, Monica Macovei, şi mulţi alţii, întrebându-se dacă aceştia sunt oare de acord ca "Blaga să predea partidul puciştilor Antonescu, Orban, şi acesta să dispară fără urmă, fără nume, un sfârşit deloc glorios, renegând valorile şi principiile pe care le susţinea până mai ieri?".

"Ce vor zice UE şi SUA, în momentul când va fi clar blatul pe sub  masă dintre PNL şi PSD?(...) Miza nu este „jos Băsescu”, pentru că pleacă oricum. Miza este „jos justiţia independentă”, care îi bagă la închisoare pe capete, pe mai marii tot spectrul politic", încheie Ştefan Vlaston articolul menţionat.