STENOGRAMELE INCENDIARE! Boc către Walter, despre ancheta DIICOT de la U Cluj: „Am văzut porcăria asta”

STENOGRAMELE INCENDIARE! Boc către Walter, despre ancheta DIICOT de la U Cluj: „Am văzut porcăria asta”

Noi stenograme ies la iveală în presa din Cluj, în care patronul la Univeristatea Cluj, ar fi discutat în 2012 cu Emil Boc, la vremea acea premier, acum primar al Clujului.

Ziardecluj.ro publică stenograma celei de-a doua convorbiri telefonice pe care Boc a avut-o cu Walter în 14 noiembrie 2012, la vremea în care Boc devenise primar al Clujului. Cei doi au discutat despre perchezitiile DIICOT facute asupra lui Walter, clubului U și clubului Petrolul.

„Dacă în ziua în care un penal este călcat de DIICOT, tu, ca primar, vorbești de 3 ORI cu el, înseamnă că te leagă mai mult decât o relație de complezență”, scrie sursa citată.

Din stenograme reise și relația de prietenie pe care Emil Boc o avea cu Walter. Boc numește acțiunea DIICOT o porcărie:

Ne puteți urmări și pe Google News

Redăm mai jos stenograma:

Florian Walter: A început scandalul, domnul Boc!

Emil Boc: Am văzut porcăria asta, că eram cu ambasadorul Braziliei și al Irlandei și eram în întâlnire, și cândam ieșit am văzut că au început să dea! Dar, din ce am aflat și am date, am înțeles că e doar o chestie de rutină, nu-i nimic care să aibă…

Florian Walter: Păi, da nu este nimic! Corect, așa este, aveți dreptate! Că nu este nimic! E ce am prevăzut noi, că nu este nimic! Problema este de ce urmează, adică de ce s-a făcut problema asta! Că nu este nimic!

Emil Boc: Ei au făcut probabil chestia aia generală, generată de noul avânt care a avut loc în ultima vreme!

Florian Walter: Domnule Boc, este chestie de super-imagine! Este o chestie premeditata!

Emil Boc: Nu, n-aș crede că e….

Florian Walter: Domnule Boc, aveți cuvântul meu că e premeditata și se folosesc de instituțiile statului…

Emil Boc: Nu aș crede…

Florian Walter: Asta e problema mare. Bine! O să vedeți…

Emil Boc: O să vedem, dar nu, nu aș crede să fie…

Florian Walter: O să vedeți că este premeditata și aflați-o dvs, că e o chestier super-urâtă, este super-urâtă treaba asta! Deci, azi-dimineață, pe mine, după șocul ăsta pe care l-am auzit, m-au sunat nemții! Prin VASILE MIRIUȚĂ!!

Emil Boc: Ce vrea?

Florian Walter: Păi, ce să vrea?! Dom’le, mai stă în picioare și așa mai departe... Credeți-mă, este o chestie pur româneasscă, între noi și ei! Și o să vedeți, că așa-i ca mine! O să aflăm adevărul! Noi doi!

Emil Boc: Incredibil… au sunat ei inapoi acuma?

Florian Walter: Da, da! Vă arăt mesajul dimineață! Și să îmi ceară mie invitații, să îi mai chem o data la negocieri…Dar de ce mă sună omul ăla, după ce se întâmplase ce s-a întâmplat și că astăzi s-a întâmplat această acțiune de forță?!

Emil Boc: Îhîmm, înțeleg…

Florian Walter: Este o... să nu facem Hădăreniul ăla sau ce dracu se întâmplă! Pentru că eu nu pot să stau să înghit toate lucrurile astea.

Emil Boc: Înțeleg, înțeleg... Deci să fie...aha...

Florian Walter: Sunt un român adevărat, mi-am plătit întotdeauna impozitele.

Emil Boc: Știu asta, știu! Nu am avut niciodată cea mai mică reținere în privința asta. Ați fost așa de o corectitudine totală, față de noi...

Florian Walter: Deci am zis că... pur și simplu nu mai suport! Am vrut să fac toate lucrurile astea bune și, sincer, dar nu mai suport!!!

Emil Boc: Incredibil! Deci eu nu am știut despre asta..

Florian Walter: Ei au legătura și cu autoritățile statului și mă pun în postura asta și o să fac o chestie urâtă, mai ales că nu sunt singur pe lumea asta! Dar, în țara asta, ce dracu, să plec din țara asta?! Pentru ce?!

Emil Boc: Tocmai de-asta, nu aveți probleme cu din-astea, ce Dumnezeu se întâmplă de nu, nu...

Florian Walter: Pentru ce? Și o să vedeți că, presa a și spus că, dom’le, trebuia să se semneze cu domnul Bultoc! Nu cred că o să mai semneze băiatul ăsta mâine, niciodată!Nu credeți că e premeditată, ce Doamne, iartă-mă? Când au aflat cei care au aflat că suntem în pragul de a semna cu niște oameni adevărați! Oamenii ăștia încercând să o continue, să zic, lupta asta, sunt oprit! Și o să vedeți! Dați-i telefon lui ăsta dacă o să mai vrea să vină mâine, uitați-vă la mine, că vorbim așa, românește! Nu o să mai vrea să semneze! Eu aș mai veni într-un scandal ca ăsta?!

Emil Boc: Hai că am văzut și comunicatul ăsta, se spune foarte clar că e prezumția de nevinovăție, că nu intră în .... că nu e clarificată treaba asta... nu există nicio...

Florian Walter: A apărut pe Realitatea!! Normal, păi neavând niciun ban luat de la stat, având 98%, dar hai să nu mai comentez lucrurile astea, haideți să ne gândim de ce se întâmplă această acțiune. Ăsta-i punctul nevralgic, de ce se întâmplă această acțiune?

Florian Walter: Au ridicat toate documentele, nu știu ce procese verbale s-au făcut, că nu știu... vă dați seama că am acuma zeci de mii de telefoane, care mă sună, toată presa, infractorul WALTER și așa mai departe, 11 milioane delapidare, așa! Eu, cu 17 milioane băgați la Cluj, ce să zic altceva?! Și eu ce să fac, ce să zic, ce pot să fac în momentul ăsta?!

Emil Boc: Incredibil... da, incredibil...

Florian Walter: Iertați-mă, dar trebuie să aveți o poziție tranșantă în chestia asta! Nu știu! Dacă vreți să salvați ceva din... nu știu! Credeți-mă, știți ce mi-ați zis, la mine în foișor, că dacă nu o ia X... Emil Boc: Nu au schimbat legea! Nu au schimbat legea boii ăstia, că de aia sunt supărat pe nenorociții ăștia, Ponta și ăștia s-au opus 100% la treaba asta

Florian Walter: Domnul Boc, gândiți-vă de ce în momentul de față nu o ia niciun clujean? Iertați-mă că vă pun această întrebare.

Emil Boc: Nu le am cu... nu le au cu lucrul ăsta, cu fotbalul...

Florian Walter: Le au, dar nu le au că nu vor! Dar, în sfârșit, nu contează asta, dar, credeți-mă, aici este o opțiune! Am avut control de la ROMPREST acum 2 săptămâni, nici nu v-am sunat cu treaba asta! De la Finanțe Cluj au venit! Acum a venit DIICOT-ul! Am avut Garda Financiară! Am avut toate posibilitățile posibile ale instituțiilor statului împotriva mea și a companiilor mele, care plătesc impozit de 15 ani în această seară!!

Emil Boc: Da, știu, știu, știu asta, mi-ați spus,

Florian Walter: Dar nu se poate să mi se întâmple așa ceva! Când eu am vrut să fac un bine! Și ăștia au anunțat acuma pe știri că un fost angajat al clubului a făcut sesizarea la DIICOT.

Emil Boc: Asta e o tâmpenie, cine să ...

Florian Walter: Aflați lucrurile astea, pentru că eu vă spun, o să iasă, pentru că eu nu stau cu mâinile în sân în momentul de față...

Emil Boc: Îhîm...

Florian Walter: Nu o să stau.

Emil Boc: Incredibil.

Florian Walter: Nu o să stau, e pur și simplu onoarea mea în joc.

Emil Boc: Bineînțeles...

Florian Walter: Dar există posibilitatea.... dacă ei vor să mă aresteze în momentul de față!

Emil Boc: Ei da?! Hai, lasă...

Florian Walter: O să vedeți că asta vor! O să fiu chemat acolo, la Cluj, acolo și așa mai departe... eu am vrut să fac un bine pentru noi toți! Nu ne-a ieșit! Eram cu dvs, să vă dea Dumnezeu sănătate, chiar îmi aduc aminte cuvintele din sediu, de aicea, știți, când ne-am văzut: rămâi, dom’le, cu mine!!

Emil Boc: Da, v-am promis, v-am spus să mergem, să continuăm să … Florian Walter: Îi promisesem soției, îi promisesem soției!!!!

Emil Boc: Da, știu, mi-ați spus!

Florian Walter: Era o chestie care o… am promis-o femeii ăleia. Băi, femeie, plec, stau cu tine! Lângă fundul tău, mai pe românește!

Emil Boc: Da, știu, am înțeles și asta, că era  o chestiune de familie….

Florian Walter: Și nu am făcut-o premeditat. Nimica, am anunțat-o din ianuarie! Oameni buni, haideți să găsim o soluție! Și, uite! Au trecut 11 luni! Și în 11 luni astea, nu s-a întâmplat nimica, pentru că sunt niște jocuri urâte acolo ! Trebuie să faceți ceva!!!!

Emil Boc: Îhîm… ok!

Florian Walter: Găsiți o soluție, vă rog eu frumos!!!

Emil Boc: Să vedem ce mai iese…

Florian Walter: Bine, bine, domnul Boc, sănătate.

Emil Boc: În regulă, sănătate, tot respectul!!!

Florian Walter: Sănătate!!