PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Justiţie

Stenogramele care l-au înfundat pe "Împărat". Excelenţa Sa, Mişu Vlasov: "Vorbim de jumătate din bani"

Autor: | | 23 Comentarii | 5943 Vizualizari
04_vlasov_lib_4c98ea1549
Puternicul şef al CCIR, Mihail Vlasov, a fost interceptat ambiental atunci când cerea şpăgile de la un om de afaceri. Banii folosiţi la flagrant au fost marcaţi cu "mită". Judecătorii arată că Vlasov este un pericol social, iar probele procurorilor DNA, în acest caz, sunt temeinice.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov (71 de ani), arestat pentru o şpagă de un milion de euro, va fi adus mâine în faţa judecătorilor Curţii Supreme. El a declarat recurs împotriva deciziei de arestare. "Evenimentul zilei" prezintă care sunt principalele probe ale procurorilor DNA, care l-au trimis după gratii pe Vlasov. Detaliile apar în motivarea arestării preventive, din 19 martie 2014, dată de Curtea de Apel Bucureşti. Totul începe pe data de 17 martie 2014, atunci când omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki a făcut un denunţ la DNA, în care arăta că şeful CCIR i-a cerut şpagă pentru rezolvarea unui proces la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional (CACI). Litigiul Petroczki şi partenerul său de afaceri, Daniel Adam, aveau pe rol dosarul de arbitraj nr.174/ RIC/2013, în care au calitatea de reclamant-pârât. Obiectul respectivului proces îl constituie pretenţiile formulate de către Infopressgroup SA, care le cerea suma de 15 milioane de lei. Cererea reconvenţională, făcută de Petroczki şi Adam, are ca obiect plata sumei de 270.000 de euro. Şpaga Avocatul celor doi a fost contactat de Vlasov care le-a transmis că vrea să-i cunoască, deoerece este interesat de industria de tipar din România. Petroczki s-a dus la întâlnirea cu Vlasov, pe 13 martie, iar acesta i-ar fi dat de înţeles că are influenţă asupra arbitrilor din cadrul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă CCIR. El a cerut, pentru serviciile sale, şpaga în trei rate: 200.000 de euro, 300.000 de euro şi 500.000 de euro. Flagrantul s-a făcut pe data de 18 martie, când Vlasov s-a întâlnit cu Petroczki la un hotel şi i-a dat prima tranşă. 200 de mii de euro, este prima tranşă din mită, primită de Vlasov când s-a organizat flagrantul. Şpaga era de un milion de euro Pericol social Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti a explicat de ce au emis mandatul de arestare: ^ Sunt indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că Mihail Vlasovl a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă. ^ Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 5 ani. ^ Cercetarea în stare de libertate a inculpatului prezintă pericol social pentru ordinea publică. ^ Aspectele menţionate mai sus generează, totuşi, un anumit sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice cu privire la siguranţa drepturilor lor. ^ Pericolul pentru ordinea publică poate să genereze şi o stare de nelinişte şi un sentiment de insecuritate, în ceea ce priveşte societatea civilă, determinată de rezonanţa socială negativă a infracţiunilor de acest gen. ^ Probele sunt temeinice, ele dovedind până la acest moment presupusa faptă penală săvârşită de către Mihail Vlasov. "Vorbim de jumătate din bani" Pe data de 18 martie, la ora 20.00, Mihail Vlasov s-a întâlnit cu Iosif Gheza Petroczki la hotelul Hilton şi a stabilit ca şoferul său, Ioan Adrian Onofrei, să se ducă afară să ia banii din maşină. Mihail Vlasov: Aveţi banii la dumneavoastră? Iosif Gheza Petroczki: Da. E afară. Îi am în maşină. Vlasov: La maşină, nu? Merge băiatu’ cu dumneavoastră. Să plecăm acuma... Petroczki: Da, bine. Vlasov: Merge cu mine... merge băiatul ăla cu dumneavoastră. ... Petroczki: Bine. Vlasov: Şi ne mai întâlnim doar data viitoare. Nu vorbim la telefon, nu mai daţi telefon nici cu ...niciodată, da? Petroczki: Bine. Vlasov: Bine domnu’... ... Vlasov: Şi aştepţi la... Te duci fix la maşină şi vin şi eu la maşină. Ioan Adrian Onofrei: Da, da. ... Vlasov: Dacă veniţi prima dată cu ăia două sute, no. ... Vlasov: Vorbim de… vorbim de jumătate din bani. Vorbim de jumătate, deja. Tranşa asta şi diferenţa de trei sute la termenu’ viitor. Iosif Gheza Petroczki: Deci, încă trei sute, termenu’ viitor? Vlasov: Ă? Petroczki: Deci... încă trei sute la termenu’ viitor? Vlasov: La termenu’ viitor, da! "Am respect pentru acest altar al Justiţiei" Adus încătuşat în faţa instanţei, Mihail Vlasov a dat o declaraţie, pe 19 martie, în care a negat acuzaţiile de trafic de influenţă. "La interpelarea judecătorului de drepturi şi libertăţi, inculpatul Vlasov Mihail arată că are un respect mult prea mare pentru Justiţie pentru a-şi rezerva dreptul la tăcere, având în vedere că de mic copil a crescut «în acest altar» al Justiţiei, dorind să dea o declaraţie pentru a elucida cauza", se arată în motivare. El a susţinut că voia să vândă o tipografie care costa fix un milion de euro. Potrivit judecătorului, afirmaţia "rămâne singulară, nefiind probată cu un alt mijloc de probă, cel puţin până la acest moment al urmăririi penale". Ultimul cuvânt În ultimul său cuvânt, el a arătat că atunci când a fost judecător, în timpul comunismului, i s-a solicitat de către "generalul Emil Bobu să condamne pe cineva, dar nu a făcut-o, iar pentru asta a trebuit să stea 2 ani în închisoare, după care a fost achitat pentru că fapta nu a existat, având atunci doar vârsta de 35 de ani". Este vorba despre un episod petrecut înainte de 1989. Vlasov, care era judecător, a fost condamnat pentru trafic de influenţă şi a făcut peste un an de închisoare. El a fost acuzat ca ar fi primit mită 70.000 de lei într-un proces de la Focşani. După Revoluţie, el a cerut rejudecarea dosarului şi a fost achitat. Judecata lui Vlasov: "Este puţin important dacă pretenţiile reclamanţilor sunt fondate sau nu!" Denunţătorul Iosif Gheza Petroczki a povestit la DNA cum a decurs prima întâlnire cu Mihail Vlasov. El a declarat că Vlasov ar fi exercitat o presiune asupra sa şi i-a spus: "Este puţin important dacă pretenţiile reclamanţilor sunt fondate sau nu", ideea era că o să fie "obligat la plata a 4 milioane euro". În acest sens, Vlasov l-a întrebat dacă doreşte să câştige procesul şi dacă da, dacă este "dispus să contribuie". Insistenţele Instanţa arată că acesta a fost momentul în care denunţătorul a înţeles clar că, în fapt, i se solicită o sumă de bani, dacă doreşte să câştige procesul. "Insistenţele lui Mihail Vlasov din cauză au fost clare, acesta impunându-i practic denunţătorului să-i promită ca primă tranşă 500.000 euro, ce trebuiau remişi imediat, pentru ca, mai apoi, să procedeze la o înţelegere, constând în aceea că, până la termenul din 19 martie 2014 să-i achite 200.000 de euro, urmând să primească mai multe termene apoi, pentru a achita întreaga sumă de 1.000.000 de euro, atrăgându-i atenţia de a nu vorbi despre înţelegere cu avocata lor", susţin judecătorii. Influenţa şefului CCIR Aceste detalii apar în motivarea Curţii de Apel Bucureşti: "Din discuţiile purtate, denunţătorul a înţeles că Mihail Vlasov ar avea influenţă asupra arbitrilor din cadrul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă CCIR, investiţi cu soluţionarea dosarului nr.174/RIC/2013". Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, la care Mihail Vlasov ar fi spus că intervine pentru soluţionarea dosarului, este condusă de vicepreşedintele BNR Bogdan Olteanu şi de fiica şefului CCIR, Vanda Vlasov. Ea este soţia fostului ministru de Interne, senatorul Cristian David (PNL). "Din discuţiile purtate, denunţătorul a înţeles că Vlasov ar avea infl uenţă asupra arbitrilor din cadrul Curţii."
JUDECĂTOR, motivare arestare
Vanda Vlasov CITIȚI ȘI:
  • DNA INTRĂ ÎN FORŢĂ ÎN REPUBLICA PENALILOR. "Excelenţa Sa", Mihail Vlasov, s-a lăcomit la procentul de şpagă: 25%
  • EXCLUSIV EVZ.Cum a fost prins Mihail Vlasov cu mita-n braţe: "N-am idee ce e acolo!". Procuror:"Haideţi, mergem la sediu, vedem ce avem noi aici"
  • MANDAT DE ARESTARE. "Excelenţa Sa", Mihail Vlasov, se milogea pentru şpagă şi accepta plata în rate: "Hai, promite-mi că îmi dai banii!"
  • Cine conduce Curtea de Arbitraj, ”feuda” lui Mihail Vlasov. Politicienii plătiți de ”Excelența Sa”
  • Şeful Camerei de Comerţ şi Industrii a României i-a umplut de bani pe cămătari. Excelenţa Sa, "Nea Mişu Vlasov", pierdea milioane de euro la ruletă şi returna banii cu valiza
  • Mihail Vlasov, prietenul Monei Pivniceru, este acuzat de abuzuri fără precedent. „Va dispune discreţionar de 90% din banii încasaţi de Registrul Comerţului!”
  • INCALIFICABIL! LIMBAJ de MAHALA folosit de ŢARUL VLASOV în raport cu colegii: "Mesajul vostru este NESIMŢIT, IDIOT, IMBECIL". VEZI documentul!

Citeste si:


Tag-uri:
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Stenogramele care l-au înfundat pe "Împărat". Excelenţa Sa, Mişu Vlasov: "Vorbim de jumătate din bani" .




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi