Străinii îşi deschid tot mai puţine afaceri în România

Oameni de afaceri
Autor: | | 1 Comentarii | 140 Vizualizari

Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), România a înregistrat în 2015 cel mai mic număr al societăţilor cu capital străin nou înfiinţate din ultimii 18 ani.

Astfel, România a înregistrat în 2015 cel mai mic număr al societăţilor cu capital străin nou înfiinţate din ultimii 18 ani, transmite Agerpres. 

Anul trecut au fost înfiinţate 5.831 de astfel de firme, în scădere de la 6.219 unităţi, în 2014. După 1991, cele mai multe societăţi au fost înfiinţate în anul 2007, când au fost înregistrate peste 15.000 de astfel de unităţi. La polul opus, cele mai puţine au fost în anul 1995, respectiv 3.400. 

Din punct de vedere al capitalului social subscris, 2015 este cel mai slab din ultimii 12 ani în ceea ce priveşte firmele cu capital străin înfiinţate, în condiţiile în care valoarea totală se ridică la circa 1,2 miliarde euro. 

Cea mai mare valoare a capitalului social, aproape 4 miliarde euro, cumulat, a fost înregistrată în 2008. Şi în anul 2014 a fost înregistrată o valoare notabilă, de 3,89 miliarde euro. 

În perioada 1991 - 2015 au fost înfiinţate 204.466 de societăţi cu participare străină la capital, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 42,8 miliarde euro, predominând firmele din construcţii (pondere de 27,2%), industrie (25,9%) şi servicii profesionale (19,3%). 

Cele mai multe astfel de societăţi au fost înfiinţate în Municipiul Bucureşti, respectiv 92.072 (valoarea totală a capitalului social - 21,9 miliarde euro). 

Din cele 204.466 firme, 41.749 firme au capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 8,4 miliarde euro, deşi au circa 4.600 firme.

Şi în acest an, numărul societăţilor cu capital străin nou înfiinţate în primele şapte luni din 2016 a scăzut cu 11,97%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la 3.131 societăţi.




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...