Strania “MEGASTRUCTURĂ” care orbitează o stea la marginea Căii Lactee. Astronomii spun că ar putea fi creaţia unei civilizaţii extraterestre

Strania “MEGASTRUCTURĂ” care orbitează o stea la marginea Căii Lactee. Astronomii spun că ar putea fi creaţia unei civilizaţii extraterestre

O stea indentificată de Telescopul spaţial Kepler la 1480 ani lumină de Pământ ar putea adăposti structuri ce ar putea fi creaţia unor civilizaţii extraterestre deosebit de avansate din punct de vedere tehnologic

Misiunea telescopului spaţial al NASA este de a identifica planete telurice, de dimensiuni reduse care orbitează stele îndepărtate. Dar, în afară de exoplanete, Kepler este capabil să detecteze şi erupţii stelare, inele planetare şi chiar “structuri artificiale” care orbitează o stea, scrie siteul http://news.discovery.com.

În ce priveşte descoperirea recentă care i-a entuziasmant pe astronomi aceasta ar fi, de fapt, o aglomerare de structuri care se prezintă ca şi cum ar fi creaţia “unei civilizaţii extraterestre”, scrie independent.co.uk.

Jason Wright, astronom la Universitatea din Pennsylvania, Statele Unite, va publica un raport despre ceea ce a numit “bizarul” sistem solar descoperit la marginea Căii Lactee care pare a fi, de fapt, un roi de megastructuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Am fost pur şi simplu fascinat de felul nebunesc în care arată. Extratereştri sunt ultima dintre ipotezele pe care le luăm în calcul dar treaba asta arată ca şi cum ar fi fost construită de o civilizaţie superavansată”, spune Wright.

Botezată KIC 8462852 şi poziţionată chiar deasupra galaxiei Calea Lactee, între constelaţiile Cygnus (Lebăda) şi Lira (cunoscut şi ca Oierul), steaua a atras atenţia pentru prima dată în 2009. Informaţiile transmise de Kepler o identificau drept un potenţial corp ceresc care ar fi putut fi orbitat de planete asemănătoare Pământului. Dar KIC 8462852 emite un tip de semnale luminoase diferit de cele ale altor stele cercetate de Kepler.

“Nu mai văzut niciodată ceva asemănător. E foarte ciudat. Am crezut iniţial că e o defecţiune tehnică şi ne-am luat toate măsurile de precauţie”,

a declarat Tabetha Boyajian, astronom la Universitatea Yale, pentru The Atlantic.

Straniile semnale luminoase sugerează că o masă uriaşă de materie orbitează  KIC 8462852, în formaţie compactă, situaţia normală dacă steaua era tânără (la începutul sistemului nostru solar, acum 4,6 miliarde de ani,  soarele nostru era înconjurat un disc haotic de praf, gaz şi reziduuri cosmice, care mai apoi, cu ajutorul gravitaţiei, s-a “organizat” în planete şi centuri de pietre şi gheaţă). KIC 8462852 nu este însă o stea tânără, pentru că dacă ar fi fost aşa, ar fi trebuit să fie înconjurată de praf care să emită lumină infraroşie specifică (lucru care nu se întâmplă).