Strigătul unei inimi

Strigătul unei inimi

Există clipe în viaţă când simţi că iubeşti un om necondiţionat. Momentul în care înţelegi că fără această revelaţie nu ai fi ştiut niciodată ce fel de persoană eşti, este clipa care te schimbă definitiv. Am crescut cu poveşti despre Regina Maria, poveşti pe care mi le spunea bunica. De la ea am aflat ceea ce nicio carte de istorie nu mă învăţa în perioada copilăriei mele, anume că Regina nu şi-a plecat fruntea să atingă pământul în faţa nimănui. Dimpotrivă, l-a sărutat cu evlavie, pentru că în el şi-a descoperit rădăcinile a căror sevă au colindat-o în timpul vieţii.

Acest om frumos n-a impus nimănui nimic, dimpotrivă, a oferit cu generozitate. Acest om frumos despre care astăzi am simţit nevoia să scriu a cerut prin testament ca inima să-i fie îmbălsămată, pusă într-o casetă de argint octogonală şi învelită într-un steag dublu - pe de o parte drapelul României, pe de alta steagul Marii Britanii.

Gestul nebunesc după unii, dar respectat până la urmă de toţi, a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu a fost numită Regina Tuturor Românilor fără un motiv mai mult decât serios.

Regina Maria şi-a dăruit inima poporului ei la propriu. Conform dorinţei suveranei, la autopsie, inima i-a fost scoasă şi aşezată într-o casetă octogonală din aur şi argint, placată cu 307 diamante. Preţiosul "trofeu" a fost depus la Biserica "Stella Maris", din Balcic, doar pentru puţin timp. După pierderea Cadrilaterului, caseta a fost adusă la Castelul Bran, iar în prezent se află la Muzeul Naţional de Istorie a României.   Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, atunci când ceri detalii despre cuvântul Indiferenţă, spune că acesta înseamnă “Care nu arată niciun fel de interes (pentru cineva sau ceva), nepăsător, impasibil. Care nu prezintă nicio însemnătate, care nu trezește interes”. Acest cuvânt descrie perfect ceea ce se întâmplă cu inima Reginei Maria, cea căreia nu i-a fost teamă să poarte costumul popular românesc şi să facă din el un curent în moda acelor vremuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cea care şi-a folosit mintea şi sufletul pentru a reîntregi România Mare şi nu s-a temut să îmbrace uniforma albă a infirmierelor şi să îngrijească răniţii în timpul primului război mondial, deşi ultimul ei născut Mircea abia ce se topise pe picioare de tifos. Nu a crâcnit, nu a spus că nu poate, nu a avut fiţe.

O femeie adevărată pe care mulţi români încă nu o cunosc sau nici măcar nu au auzit de ea. A reuşit să se impună şi pe tot timpul domniei a fost mai vizibilă decât soţul ei, Regele Ferdinand. Cum să nu respecţi o asemenea personalitate a secolului XX, care, dacă ar fi fost bărbat, ar fi pus această ţară pe linia de plutire făcând din ea un exemplu demn de urmat?   Trebuie făcută o reparaţie istorică, creştină, morală faţă de Regina Maria. Această rămăşiţă pământească, poate cea mai importantă pe care România o are din punct de vedere uman şi moral, trebuie aşezată acolo unde cea în pieptul căreia a bătut şi-a dorit. Dacă ar fi să i se respecte cu adevărat dorinţa, inima Reginei ar trebui returnată la Balcic, dar sunt puţine şanse ca acest lucru să se întâmple.

Ar trebui ca oamenii, evident cei responsabili de acest lucru, chiar să găsească o soluţie simplă la o problemă într-atât de spinoasă. Ar trebui ca oamenii să nu îngroape sub munţi de documente o dorinţă care trebuie îndeplinită. O vorbă veche românească spune că aceia care nu au bătrâni să şi-i cumpere. Dacă această problemă ar fi fost dată spre rezolvare unui sfat al bătrânilor soluţia ar fi fost găsită fără prea mare pierdere de vreme. Dar aşa, fiecare dintre părţile implicate crede că dreptatea este de partea ei. Inima Reginei Maria are şi mai puţine şanse să se întoarcă la Bran, pentru că familia se împotriveşte pe bună dreptate, căci nu poate fi aşezată într-un loc unde se plăteşte la intrare. Şi doare.

De aproape 40 de ani, conservată în formol, undeva în subsolul clădirii Muzeului Naţional de Istorie a României din Calea Victoriei, o inimă încă fără egal strigă (ce e drept nu s-a născut o alta care s-o şi audă) să fie dusă acolo unde îi este locul. Sacrilegiul mutării inimii de la Bran trebuie îndreptat, iar inima trebuie lăsată să se odihnească în pace. Inima Reginei nu este piesă de muzeu. Inima Reginei aparţine pământului pe care l-a iubit mai mult decât pe cel din care s-a născut. Iar acest pământ este România.