Stroe (PNL): Locul europarlamentar al lui Hellvig va fi preluat de următorul pe listă

Stroe (PNL): Locul europarlamentar al lui Hellvig va fi preluat de următorul pe listă

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, că locul de europarlamentar al lui Eduard Hellvig va fi preluat de următorul de pe lista de la alegerile europarlamentare, Mihai Ţurcanu.

”Conform legii care guvernează alegerile europarlamentare, următorul din listă este cel care va merge la Bruxelles. Nu a existat o dezbatere pe acest subiect în această şedinţă (a conducerii vechiului PNL, n.r.), în mod normal Mihai Ţurcanu este următorul europarlamentar din lista pe care am avut-o anul trecut”, a răspuns purtătorul de cuvânt al PNL.