Studenții români, fascinați de aventura americană

Studenții români, fascinați de aventura americană

O tânără care a acceptat de două ori la rând provocarea de a lucra, pentru o vară, în Statele Unite, descrie pas cu pas experiența.

Work and Travel un program lansat în anii 60’ de Departamentul de Stat American, le-a permis studenților din toată lumea să guste din plin cultura americană. Numai anul trecut, o sută de mii de tineri au avut ocazia să exploreze Tărâmul Făgăduinței și să muncească acolo, iar circa 3.500 dintre aceștia au fost români.

Puțini au fost însă cei care s-au întors acasă cu buzunarele doldora de bani. Cei mai mulți au preferat să-și folosească agoniseala de-o vară pentru a bifa marile atracții ale Americii. În ciuda investiției inițiale de câteva mii de dolari, în care intră comisionul agențiilor care intermediază obținerea contractelor de muncă, taxa de viză și biletele de avion, tinerii spun că experiența este atât de interesantă, încât merită să te întorci.

„Trebuie să fii îndrăzneț, nu ai ce pierde”

Ne puteți urmări și pe Google News

Asta a fost și decizia Ralucăi Jibotean, studentă în anul doi la Facultatea de Cibernetică a Academiei de Studii Economice din București. Tânăra a stat, anul trecut, alături de alți 60 de tineri, majoritatea europeni, întrun complex de locuințe dintrun parc de distracții, în statul New Hampshire, unde a lucrat ca vânzătoare la unul dintre magazinele de suveniruri.

Până atunci, nu mai muncise nicio zi, dar instructajul americanilor i-a dat încredere în ea. “Acolo slujba asta e respectată, nu ca la noi. M-au învățat să-i întreb pe clienți cum se simt, dacă vin pentru prima oară, iar ei îmi răspundeau cu zâmbetul pe buze. Câștigam aproape opt dolari pe oră și munceam cam nouă ore pe zi”, povestește tânăra.

Slujba nu era obositoare, așa că a început să mai lucreze două-trei ore pe zi, ca și casieriță la un magazin alimentar din apropiere. “Am intrat cu o prietenă în magazin și am întrebat pur și simplu dacă nu au nevoie de ajutor. Acolo trebuie să fii îndrăzneț, nu ai ce pierde”, spune Raluca.

În România, programul se desfășoară între 15 iunie și 30 octombrie, dar ca majoritatea studenților, tânăra a ales să mai stea o lună în State, pentru a călători prin locuri văzute până atunci doar în filme. „Am fost un grup de trei fete și patru băieți care am decis să ne organizăm singuri toată excursia. Am stat câteva nopți în Las Vegas, Los Angeles, San Diego, New York, apoi am vizitat cascada Niagara”, își amintește Raluca.

După toată această aventură, dar și după ce a returnat banii împrumutați pentru plata programului, aproximativ 2.000 de dolari, tot s-a mai întors acasă cu ceva bani de buzunar. Vara aceasta o va lua de la capăt: “Plec în statul Tennessee, casier într- o stațiune de vacanță”.

^ Costuri și condiții

Tinerii interesați de acest program trebuie să fie studenți, masteranzi sau doctoranzi la o facultate de stat sau privată, să aibă până în 30 de ani și cât mai puține restanțe. Job-urile puse la dispoziție, fie în restaurante de lux, casino-uri, hoteluri, pe terenuri de golf sau în parcuri de distracții, au caracter sezonier și nu necesită o calificare. Tinerii își plătesc singuri biletul de avion, iar costurile practicate de agenții ajung până la o mie de dolari, bani care acoperă următoarele:

- obținerea dreptului temporar de muncă în SUA;

- locul de muncă în sine;

- formularul de viză DS 2019;

- asigurarea medicală.