SUA acuză Rusia că alimentează în continuare insurgența din estul Ucrainei

SUA acuză Rusia că alimentează în continuare insurgența din estul Ucrainei

SUA a afirmat că deţin “dovezi” care indică faptul că Moscova continuă să permită trecerea “combatanţilor” şi a armelor în estul Ucrainei, unde are loc o mişcare de insurecţie prorusă, chiar dacă și-a retras trupele de la frontieră, relatează AFP.

“Există dovezi că Rusia continuă să permită libera circulaţie a armelor, a fondurilor şi a combatanţilor pe la graniţa sa” cu Ucraina, a afirmat secretarul american al Trezoreriei, Jacob Lew, într-un discurs rostit la Washington.

Rusia a respins acuzaţiile privind implicarea sa în destabilizarea Ucrainei, cerând totodată Kievului să înceteze “operaţiunea punitivă” în est. Violenţele în această parte a ţării s-au soldat cu aproximativ 200 de morţi - soldaţi, rebeli, civili - de la declanşarea sa, pe 13 aprilie.

“Intenţiile preşedintelui rus Vladimir Putin nu sunt clare”, a subliniat oficialul american, care a apreciat că sancţiunile impuse unor apropiaţi ai preşedintelui Putin după anexarea Crimeii au dus la slăbirea economiei ruse şi la descurajarea Moscovei în ceea ce priveşte lansarea unei ofensive militare în Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News

Remarcile oficialui american vin la scurt timp după ce Moscova a anunțat că și-a retras în baze trupele staționate la granița cu Ucraina.