SUA alocă un miliard de dolari pentru securitatea Europei de Est

SUA alocă un miliard de dolari pentru securitatea Europei de Est

Liderul american, Barack Obama, a anunțat, ieri, în Polonia, un plan privind creșterea cheltuielilor destinate desfășurării de trupe americane în Europa.

Planul privind alocarea de noi fonduri pentru Inițiativa de Susținere a Europei are nevoie de aprobarea Congresului american. Obama se întâlnește cu liderii NATO, azi, pentru a discuta în special despre criza ucraineană, context în care a precizat că securitatea aliaților europeni ai Americii este „sacrosantă”.

În aprilie, 150 de soldați americani au fost trimiși în Polonia pentru a participa la exerciții militare, în contextul tensiunilor crescute cu Moscova. SUA au anunțat și noi parteneriate cu Georgia, Ucraina și Republica Moldova. În același timp, miniștrii Apărării din statele membre NATO se reunesc la Bruxelles pentru a discuta despre implicațiile pe termen lung ale acțiunilor Rusiei în privința Ucrainei.

Avertisment pentru Rusia

Ne puteți urmări și pe Google News

Într-o conferință de presă. la Varșovia, alături de președintele polonez, Bronislaw Komorowski, Obama a avertizat Rusia în privința provocării de noi tensiuni în Estul Ucrainei. El a precizat că Moscova ar trebui să-și folosească influența pentru a opri atacurile separatiștilor din Estul țării vecine și pentru a preveni afluxul de combatanţi şi de arme în regiune.

De altfel, Obama a făcut apel la omologul său rus, Vladimir Putin, să aibă o întâlnire cu noul preşedintele ales al Ucrainei, Petro Poroşenko. El a precizat că îi va transmite acest mesaj preşedintelui Putin, când îl va întâlni vineri, în Franţa, cu ocazia celei de-a 70-a aniversări de la Debarcarea aliaţilor în Normandia.

Liderul de la Casa Albă l-a îndemnat pe omologul său rus să recunoască drept „legitime” recentele alegeri prezidențiale din Ucraina.

Vorbind despre NATO, Obama a mai spus că fiecare ţară membră trebuie să contribuie la consolidarea capacității militare a Alianței și a cerut creșterea cheltuielilor militare. El a deplâns reducerile bugetare în Europa din cauza crizei economice.

În acest context, ministrul britanic al Apărării, Philip Hammond, a precizat că este prematur să se vorbească despre plasarea de baze permanente ale NATO în Europa de Est.

Obama către Băsescu: „Ce mai faci, prietene?”

Președintele român Traian Băsescu participă, timp de două zile, la ceremoniile dedicate împlinirii a 25 de ani de libertate în Polonia. Liderul român s-a întâlnit cu omologul său american, Barack Obama, la un dejun de lucru oferit de președintele polonez, Bronislaw Komorowski. Obama l-a întâmpinat pe Băsescu cu întrebarea: „Ce mai faci, prietene? Totul e în regulă?”, iar, în răspunsul său, șeful statului român i-a mulțumit pentru vizitala București a vicepreședintelui Joe Biden. Astăzi, Băsescu participă la ceremonia dedicată zilei de 4 iunie 1989, când au avut loc în Polonia primele alegeri semi-democratice, începutul sfârșitului regimului comunist.