Sub 30.000 de euro! Cum găseşti cele mai ieftine case

08_prima_casa_shutterstock_75568579_01
Autor: | | 5 Comentarii | 6599 Vizualizari

Cine caută pe îndelete şi are o rezervă de bani, poate lua o casă mai ieftină cu 20 – 30% decât oferta standard a pieţei.

Locuinţele din România s-au ieftinit cu peste 10%, în 2013. Este una dintre cele mai mari scăderi de preţuri la nivel european. Specialiştii se aşteaptă ca şi anul acesta să vedem o contracţie de câteva procente. Executările silite – reduceri de 50% Unele dintre cele mai bune oferte se găsesc la bănci, în ofertele de executări silite. În mod normal, după ce imobilul nu se vinde la prima licitaţie, la preţul de evaluare, banca aplică o scădere de 25%. După susţinerea mai multor licitaţii, unele bănci fac reduceri şi de 50%. Pentru un apartament cu trei camere din Constanţa, pe care a încercat să îl vândă de mai multe ori, banca Unicredit Ţiriac aplică acum, din start, o înjumătăţire a preţului, până la 26.500 de euro. Casa era evaluată la 53.000 de euro. Chiar şi reducerile de 25% dau naştere la preţuri convenabile. De exemplu, Alpha Bank are în ofertă un apartament de 3 camere de 56 mp, central, situat pe bulevardul Ioan Mihalache din Capitală, la aproape 50.000 de euro. Un teren de 100 de metri din Bucureşti, pe care se află o construcţie cu trei camere, costă 27.000 de euro, oferta aflându-se la Procredit Bank. Atenţie însă! Pentru a participa la licitaţie trebuie să depuneţi o garanţie de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei. Dacă şi câştigaţi licitaţia, restul de 90% trebuie adus în termen de 30 de zile. Dacă nu aveţi posibilitatea de a obţine banii, atunci veţi pierde şi avansul. Oferte de case executate silit de bănci, dar şi de locuinţe vândute benevol de proprietari, pentru că nu mai pot plăti creditele, se pot găsi pe executarisilite. biz. "Deşi mulţi se tem că locuinţele nu vor fi eliberate de vechii proprietari, doar 1-2% din executările silite vândute prin intermediul Coldwell Banker au avut astfel de probleme", au comentat pentru EVZ reprezentanţii firmei de consultanţă imobiliară. Apartamente vechi ieftine Dacă în Bucureşti mai greu găseşti garsonieră la un preţ sub 30.000 de euro, ofertele din ţară sunt mai accesibile. În Cluj, locuinţele din zonele Apahida sau Floreşti, au preţuri accesibile, în timp ce în Braşov zonele Florilor şi Tractorul au imobile cu oferte convenabile. În Iaşi, oferte interesante se găsesc în cartierele Dancu şi Bucium. Casă aproape de oraş Cine nu vrea să stea neapărat în Capitală sau într-un mare oraş, ci acceptă să locuiască şi la câţiva kilometri distanţă, poate găsi o locuinţă la preţ bun. De exemplu, o casă de trei camere din Dobroeşti (25 km distanţă de Bucureşti), cu utilităţi şi care are un teren de 1.600 mp, nefinisată la interior, se vinde pentru 13.900 de euro, preţul fiind negociabil. De asemenea, o casă în comuna Vidra, nefinisată, aflată la 21 de km de Bucureşti, cu un etaj şi suprafaţă de 113 mp, şi teren de 465 mp, costă 25.500 de euro. În ţară se pot găsi în apropierea oraşelor case care costă chiar sub 10.000 de euro. Oferte interesante se află pe site-urile imobiliare.ro sau magazinuldecase.ro. Locuinţe noi În zona de Sud a Capitalei se află ansambluri imobiliare ieftine. De exemplu, cele din zonele Berceni, Rahova au garsoniere şi apartamente de două camere cu preţuri sub 30.000 de euro. De asemenea, există firme de construcţii care realizează case de peste 100 mp, la un preţ de 30.000 de euro. Cumpărătorul trebuie să vină însă cu terenul. O altă variantă de case ieftine sunt cele construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Un apartament de două camere are un preţ mediu de 25.000 de euro, în ţară. Pot fi proprietari cei care au locuit cu chirie timp de un an, în acea locuinţă.



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Afaceri

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi