PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Sănătate

Subfinanțarea unităților medicale scoate oamenii în stradă

Autor: | | 0 Comentarii | 143 Vizualizari
Protestul sindicaliștilor Sanitas Botoșani - sursa foto: facebook.com
Cadrele medicale și personalul auxiliar din cel mai mare spital botoșănean au pichetat sediile administrației locale din județul Botoșani, în semn de protest față de nivelul de salarizare și condițiile nerezonabile de muncă.

Protestul a avut loc astăzi în Piața Revoluției, unde aproximativ 80 de cadre medicale și personal auxiliar din cadrul Spitalului Județean de Urgență Mavromati, din Botoșani, membri ai Sindicatului Sanitas, și-au exprimat nemulțumirea față de nivelul de salarizare, dar și cu privire la condițiile de muncă.

“Vrem drepturi în Sănătate!” și “Nu trebuie să cerșim, drepturi să primim!” au scandat angajații spitalului care au pichetat sediul Consiliului Județean și al Prefecturii. Sindicaliștii protestatari au cerut o finanţare mai bună pentru spitalele publice, creşterea veniturilor salariale, acordarea tichetelor de masă şi promovarea asistenţilor în grad principal. Totodată, cadrele medicale solicită elaborarea regulamentului de sporuri, acordarea materialelor sanitare, inclusiv echipamente, plata cursurilor de formare profesională a asistentelor şi modificarea Legii salarizării.

Sindicaliștii au reclamat și dificultățile generate de criza de resursă umană.  “La Spitalul Judeţean, oamenii lucrează peste normativ. Un asistent lucrează pentru doi-trei asistenţi, un infirmier asigură pentru doi-trei infirmieri, îngrijitor nu există, brancardier nu există. Sunt foarte multe lucruri nemulţumitoare”, a afirmat liderul sindical Lia Temciuc, potrivit Agerpres.ro.

O delegație a protestatarilor a fost primită de președintele interimar al Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Sorescu. Potrivit sursei citate, oficialul a subliniat că “problemele apărute în sistemul sanitar sunt generate de subfinanţarea unităţilor medicale”.


Tag-uri: sanitas, sindicalisti, proteste, consiliul judetean, prefectura, botosani, nivel de salarizare, conditii de munca, tichete de masa, finantare, spitale publice, sporuri, materiale sanitare, promovare, Lia Temciuc, Gheorghe Sorescu
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Subfinanțarea unităților medicale scoate oamenii în stradă.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi