medicamente

  1. Ce câştigăm şi ce pierdem de pe urma coplăţii la medic

    Limitarea accesului la servicii medicale şi încurajarea birocraţiei. Sunt două efecte imediate ale sistemului prin care medicii de familie vor pune taxe pentru consultaţii.
  2. Cum să te tratezi decent cu bani puţini

    Toate calmantele pe bază de metamizol duc la apariția agranulocitozei, o boală foarte gravă
    Analizele, controalele medicale sau operaţiile costă mult mai puţin dacă aveţi trimitere de la medicul de familie.
  3. Lista „imorală” a compensatelor

    Asiguraţii cu boli cronice cardiace, mintale, digestive sau respiratorii au două opţiuni: ori plătesc mai mult pentru a beneficia de acelaşi tratament, ori îl schimbă cu unul mai ieftin
    Noile liste de compensate sunt criticate de producători pentru că economiile făcute sunt infime, dar şi pentru că ar favoriza anumiţi competitori de pe piaţă.
  4. Preţul medicamentelor, stabilit prin negocieri

    CNAS vrea negocieri cost-volum cu producătorii pentru preţurile medicamentelor necesare în boli cronice. Producătorii reclamă distorsionarea pieţei.
  5. Război pe noile liste de compensate

    Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) adresează un protest vehement la adresa campaniei mediatice de discreditare a medicamentelor generice.
  6. Alianță pentru medicamente inovatoare în diabet

    Lilly și Boehringer Ingelheim anunţă alianţa strategică pentru dezvoltarea de noi tratamente destinate persoanelor cu diabet zaharat.
  7. Cum îi păcălesc chinezii pe turiştii străini cu medicamente false

    Tongrentang
    Tongrentang Co, cel mai mare producător de medicamente tradiţionale chinezeşti, şi-a cerut public scuze, duminică, în urma unor rapoarte potrivit cărora unul dintre magazinele sale de retail păcălea...