PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

Top secret! SUBMARINUL ZBURĂTOR, super tehnologia prin care RUŞII I-AU UIMIT PE AMERICANI. Imagini senzaţionale l Foto

Autor: | | 12 Comentarii | 24286 Vizualizari
Rusia a intrat în istorie cu o tehnologie militară care deşi pare de domeniul filmelor Science fiction, este reală.

Ce-i drept, este reală, dar a fost pusă la punct la începutul anilor 1930. Submarinul zburător este ambiţiosul proiect al ruşilor, care trebuia să domine luptele pe mările şi oceanele lumii.

Creatorul acestei tehnologii este Boris Ushakov, fost student al unei Şcoli Navale de Inginerie. Mai-marii armatei ruse doreau o armă capabilă să detecteze navele inamice din aer şi care apoi trebuia să le doboare după ce se scufunda în apă, cu ajutorul torpilelor, iar Ushakov a dovedit că este omul potrivit.

Submarinul zburător a fost testat, dar nu a mai intrat în producţia de serie din cauză că în momentul în care intra în apă, nu putea dezvolta o viteză mare, care să îi permită să urmărească navele inamice. În plus, necesita testări suplimentare care presupuneau consumarea unor resurse financiare importante.

Submarinul zburător cântărea 15 tone, atingea 185 km / h în aer, putea acoperi o distanţă de 800 de kilometri şi se scufunda până la 45 de metri.

Sursă foto: englishrussia.com

Citiți și alte ARTICOLE DESPRE SECRETE MILITARE TERIBILE

SE ÎNTÂMPLĂ CEVA. Ruşii au început MANEVRELE PE MARE. Puşcaşi marini, tancuri, AVIOANE DE LUPTĂ şi elicoptere de asalt l Foto galerie

Armata Rusiei este în alertă, conform unor imagini recente, publicate pe un site rusesc de propagandă.

Ultimele POZE DESECRETIZATE de la Cernobîl. RUINELE UNITĂŢII 5 au captat interesul planetei prin DRAMATISMUL LOR l Foto galerie

Accidentul nuclear de la Cernobîl continuă să bântuie omenirea. Ziua de 26 aprilie 1986 a revenit în memoria tuturor din cauza desecretizării unor poze de arhivă.

ULTIMELE ARME FABRICATE de SUA sunt inspirate din FILMELE SCIENCE FICTION. Tehnologia laser, ultima dotare a unchiului Sam l Foto galerie

Cele mai moderne arme se află în arsenalul Statelor Unite ale Americii. Cine mai avea vreun dubiu cu privire la acest aspect, va trebui să recunoască superioritatea americanilor.

 


Tag-uri: submarin, submarinul zburator, submarin rusia, rusia submarine
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Top secret! SUBMARINUL ZBURĂTOR, super tehnologia prin care RUŞII I-AU UIMIT PE AMERICANI. Imagini senzaţionale l Foto.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii