Subprefectul corupt care se visa viceguvernator. "Sunt în relaţii cu PNL, PDL, cu Nicuşor Constantinescu şi cu gaşca"

Subprefectul corupt care se visa viceguvernator. "Sunt în relaţii cu PNL, PDL, cu Nicuşor Constantinescu şi cu gaşca"

Deşi nu a fost stabilit planul final pentru regionalizarea ţării, politicienii locali îşi împart funcţiile. Stenogramele dintr-o anchetă a DNA arată culisele negocierilor.

Detalii inedite despre jocul de interese din USL Constanţa apar în dosarul în care fostul subprefect Iucsel Selamet (51 de ani) şi cumnatul său, Gelil Eserghep (47 de ani), au fost trimişi în judecată pentru fapte de corupţie. Cei doi sunt lideri ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTM), Eserghep este preşedintele, iar Selamet ocupă funcţia de secretar general. "Oful meu era funcţia" În stenogramele din luna octobrie 2013, subprefectul se lăuda cu relaţiile sale şi explica faptul că după regionalizare este în cărţi pentru funcţia de viceguvernator. "Dacă tu ai fi în locul meu şi ştii că în momentul de faţă ai ajunge prefect… şi dacă după regionalizare pot ajunge viceguvernator … dacă tu ai fi în locul meu şi ai avea 50 de ani şi ai şti că ai putea să ieşi la pensie mare şef … Eu eram singurul om care eram în relaţii de prietenie şi cu PNL-ul, şi cu PDL-ul, şi cu Nicuşor (Nicuşor Constantinescu -PSD, preşedintele CJ Constanţa -n.r) şi cu gaşca … Eu ţi-am spus din start care e oful meu, oful meu era pentru funcţie", spunea înaltul funcţionar. Selamet a fost numit în funcţia de suprefect al judeţului Constanţa prin Hotărârea Guvernului României nr.61/27 februarie 2013. Potrivit rechizitoriului DNA, el i-a promis bani şi alte foloase unui agent de poliţie judiciară din cadrul IPJ Constanţa – Serviciul de Investigaţii Criminale. Poliţistul trebuia să întârzie ancheta într-un dosar deschis împotriva subprefectului, care viza posibile fapte de abuz de încredere. Înaltul funcţionar era cercetat pentru că ar fi vândut mai multe maşini pe care le cumpărase în leasing şi avea nevoie de timp pentru a achita prejudiciul. Poliţistul a observat că sunt indicii pentru săvârşirea faptei şi a propus superiorilor să trimită dosarul la Parchetul Tribunalului Constanţa. "Păi, de ce nu m-ai anunţat, mă, ieri", a sărit revoltat Selamet. "Zi-mi cum facem să ne mai împrietenim, aşa", propunea subprefectul. "Mi-a dat Dumnezeu funcţia" "Şi nu te chinui să avansezi? Deaia te-am întrebat pe tine de ce nu te interesezi de funcţie pentru că nici pe mine nu m-ar fi interesat, dar mi-a dat Dumnezeu funcţia asta..Dar eu îţi spun atâta, dacă vreodată o să ai vreo problemă de oricare fel, mai ales cu şefii tăi, să-mi spui. Orice discutăm noi acuma", mai promitea subprefectul. El se lăuda cu relaţiile pe care le avea cumnatul său, Eserghep, în sistemul judiciar. "În primul rând că…şeful de la noi, de la Uniune, aflase nu ştiu de unde că mi-a plecat dosarul... Tu să-mi închizi toate situaţiile, să fie clar", solicita Selamet. "Ai telefonul ascultat şi tu eşti filat, şi tot-tot-tot" Gelil Eserghep este un cunoscut om de afaceri în Constanţa. În perioada 2000 – 2008 a fost ales deputat pe listele Partidului România Mare şi a ajuns chestor al Camerei (septembrie 2007 - februarie 2008). De la PRM a migrat către Partidul Conservator, apoi a ţintit şefia UDTTM, apropiată de PSD. Fostul deputat tătar Amet Aledin a fost numit subsecretar de stat în Departamentul pentru Relaţii Interetnice, iar Selamet subprefect. Potrivit DNA, Eserghep i-a spus cumnatului său să nu vorbească cu "nimeni, nimic" şi că una din persoanele care îl va suna "va fi Iuda". "Ai de cel puţin două-trei săptămâni, ai totul şi dosar … şi ăsta, şi telefonul ascultat şi tu eşti filat, şi tot-tot-tot. Sigur", i-a spus Eserghep. "Şi pe mine m-au făcut învinuit, dar tot din cauza asta", spunea fostul deputat. El a fost interceptat atunci când era anunţat de o femeie, despre anchetă. "I-am spus, vezi că ai un poliţist acolo, care vrea să îi facă flagrant lui subprefectul şi e speriat subprefectul de chestia asta... Între timp, Iucsel, subprefectul, l-a chemat şi pe ăla de la Doi ş’un sfert şi i-a zis şi lu’ acela bă, ăsta vrea să-mi facă flagrant", turna femeia.