PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Guvern

Suciu: Guvernul îşi menţine angajamentul în privinţa majorării primelor pentru sportivi

Autor: Andreea Udrea | duminică, 03 ianuarie 2016 | 0 Comentarii | 169 Vizualizari
Guvernul îşi menţine angajamentul de a găsi soluţii pentru a majora primele pentru sportivii care obţin medalii, stabilind, la întâlnirea cu reprezentanţii sportivilor, că va fi un mecanism clar de premiere pentru a nu mai apărea nemulţumiri, a declarat, azi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

Reprezentanţi ai Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi mai mulţi sportivi au avut sâmbătă o întâlnire cu purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, şi cu secretarul general Sorin Sergiu Chelmu.

Suciu a precizat că, la această întâlnire, sportivii au prezentat nemulţumirile lor, iar reprezentanţii Executivului au explicat că au dorit să facă un lucru bun cu premierea handbalistelor şi că toate sporturile şi toate medaliile sunt importante.

"Sportivii au prezentat problemele lor, am încercat să le explicăm cum s-a ajuns la această neînţelegere. A fost o întâlnire foarte utilă, au înţeles cum a apărut această neînţelegere. (...) S-a exagerat foarte mult cu aşa-zisă polemică, am înţeles şi noi punctele de vedere. Ei au înţeles că vrem să facem un lucru bun, au înţeles că nu vrem să facem discriminări. Am vrut să lămurim toate aceste lucruri şi, pentru asta, invitaţia COSR a fost foarte bună", a spus Suciu.


Potrivit lui Suciu, la întâlnire s-au stabilit "câteva lucruri" în perspectiva Olimpiadei în legătură cu "primele, premierele şi nivelul acestora".

"Guvernul îşi menţine angajamentul de a găsi soluţii pentru a face această majorare (a primelor - n.r.), pe baza unor criterii foarte clare. Să fie totul foarte clar: cât pot fi majorate primele, în ce condiţii, să nu mai apară nemulţumiri. Toate sporturile sunt importante şi toate medaliile sunt importante, să fie un sprijin pentru toate sporturile. Să avem performanţă, că vom găsi resurse de premiere", a adăugat Suciu.

Potrivit unui comunicat al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, preşedintele forului, Alin Petrache, a participat sâmbătă la această întâlnire pentru a încerca să găsească soluţii echitabile referitoare la premierile acordate campionilor romani.

"A fost o întâlnire binevenită, pentru că am discutat despre mecanismele şi cuantumul acestor premieri şi am avut la masă ambele părţi implicate: guvernanţi şi reprezentanţi ai sportivilor. Este bine că s-a început cu echipa de handbal. Putem considera aceste premieri drept o bază pentru viitoarele premieri de la Campionatele Europene, Mondiale sau Jocurile Olimpice. Mi se pare normal însă să fie stabilit clar un cuantum şi să dispară posibilitatea acelor dublări. Toate medaliile sunt la fel de importante pentru sportul românesc şi pentru imaginea noastră în lume", a declarat Alin Petrache, potrivit sursei citate.


Preşedintele COSR a precizat că, în cadrul întâlnirii, s-au atins şi alte două subiecte la fel de importante: premierile naţionale şi premierile staffului tehnic.

"Din 2010 s-a renunţat la aceste premieri naţionale, dar trebuie să înţelegem că, înainte de a fi campion european, mondial sau olimpic, sunt campioni în ţara noastră. Pe de altă parte, trebuie să fim echitabili şi în ceea ce priveşte staff-urile tehnice. Pe lângă antrenorii principali sau secunzi, performanţele nu se pot obţine fără aportul medicilor, kinetoterapeuţilor, preparatorilor fizici, al analiştilor video, al managerilor, etc. Vom căuta şi în continuare soluţii pentru remedierea acestor anomalii legislative", a mai precizat Alin Petrache.

La întâlnire au mai participat Mihai Covaliu, Andreea Chiţu, Corina Căprioriu, Tiberiu Dolniceanu, Marian Drăgulescu, respectiv Sorin Chelmu, secretarul general al Guvernului, şi Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Executivului.

Pe 23 decembrie, prim-ministrul Dacian Cioloş a premiat echipa naţională de handbal feminin a României pentru obţinerea locului III la Campionatul Mondial din Danemarca, componentele lotului urmând să primească fiecare câte 60.000 lei.

După apariţia nemulţumirilor unor sportivi care au obţinut medalii şi nu au fost premiaţi la fel ca reprezentantele echipei naţionale de handbal feminin, prim-ministrul Dacian Cioloş a explicat pe Facebook că dorinţa Guvernului a fost de a premia valoarea, performanţa, nu de a dezbina.

"Prin premierea handbalistelor de la echipa naţională, dorinţa Guvernului a fost de a premia valoarea şi performanţa, şi nu aceea de a dezbina. Nu are nimeni de câştigat din disputa lansată în ultimele zile, decât în măsura în care această dezbatere ne ajută să progresăm, şi nu să ne dezbinăm. Îmi propun să organizăm la începutul anului o discuţie cu oamenii sportului, cu campionii sportivi, pentru a vedea cum putem evita pe viitor astfel de situaţii şi, totodată, cum ne putem organiza pentru competiţiile care vin. Bunul nostru cel mai de preţ cred că este încrederea. Dezbinarea nu poate duce la nimic bun, mai ales în sport. Nu vreau să fiu eu cel care creează dezbinare. Mult succes tuturor sportivilor români în 2016! Noi vă vom fi alături!", a scris Cioloş în 31 decembrie.

Tag-uri: Comitetului Olimpic, Sportiv Rom, Dan Suciu, Sorin Sergiu, Alin Petrache, Campionatele Europene, Jocurile Olimpice, Mihai Covaliu, Andreea Chi, Corina Căprioriu, Tiberiu Dolniceanu, Marian Drăgulescu, Sorin Chelmu, Dacian Ciolo, Campionatul Mondial




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.