Tragedia prăbușirii avionului pilotat de Adrian Iovan l-a întărit pe doctor. Are o relație specială cu Dumnezeu de când a scăpat cu viață, dăruind viață. Nu e James Bond, dar are calitățile unui super-erou. Când nu umblă prin burțile oamenilor, doctorul Zamfir se plimbă cu motocicleta și face scufundări

Este un bărbat frumos, ușor grizonant, cu ochi albaștri și un discurs calm, atrăgător. Merge pe motocicletă, face scuba-diving și a sărit și cu parașuta. A supravieţuit după ce a căzut cu un avion, iarna, într-o pădure îngheţată. A reușit să-i salveze pe alţi trei pasageri și pe copilotul aparatului. După 72 de ore de la tragedie s-a urcat iar în avion. După care, repede, s-a apucat iar de salvat vieţi. Cam asta e principala sa ocupaţie. Știe multe și vorbește cât trebuie. Nu e nici agent secret, nici luptător de commando și, totuși, misiunile sale sunt, mai tot timpul, pe muchie de cuţit. La propriu. Cu mâinile sale dăruiește viaţă. Este un chirurg expert în prelevări de organe umane. Doctorul Radu Zamfir, „Eroul din Apuseni” – cum l-a botezat presa – e un om ca toţi oamenii.

„Am făcut ce trebuia, când trebuia!”

Este ora nouă și jumătate și tocmai ce a terminat raportul de gardă. „N-am tăiat nimic în noaptea asta. Sunt și gărzi mai liniștite”, zâmbește medicul de 43 de ani, absolvent al UMF Carol Davila în 1998 și medic specialist în chirurgie generală din 2006. Pe pervazul cabinetului său e macheta unui chopper american. „E un «Indian», acum nu se mai face în A m e r i ca . L-a scos Harley-Davidson de pe piaţă...”, se timorează ușor chirurgul.

FOTO: Când era mic, Răducu Zamfir visa să se facă muzician  FOTO: ARHIVA PERSONALĂ

Au trecut patru ani, de la miraculoasa sa aventură din Munţii Apuseni, din ianuarie 2013, atunci când, datorită lui, patru oameni au supravieţuit, miraculos. Cum se împacă Radu Zamfir cu eticheta de erou? Se face mic: „Nu mă consider… Am făcut ce trebuia și când trebuia. Simpatia care mi se arată e ca un motor pentru mine...”. Dacă ar fi să facă un top al întrebărilor tâmpite care i s-au pus după tragedia din Apuseni, care ar fi primele trei? Se destinde: „Au fost multe. Da’ numai cine a fost acolo poate săși dea cu părerea! A fost o situaţie dramatică și tot ce a fost legat de ea și a urmat a fost dramatic! Lăsaţi-o așa... Vreau să las în urmă ce a fost!”. Spune că a rămas același om, că nu s-a schimbat. E încălţat cu niște papuci negri.

FOTO: Radu Zamfir trăiește, la propriu, pe muchie de cuțit

De medicină l-a molipsit bunicul matern

Imediat după accident a revenit la București cu avionul. Oftează: „Da! La trei zile am zburat din nou. E ceva fantastic să scapi dintr-un accident aviatic. Am compasiune pentru astfel de supravieţuitori”. Dar niciun trac, nimic? Omul are nervi de oţel: „Trebuia să ajung în București. Cu salvarea era un drum lung și anevoios. Trebuia sămi văd famila... Asta era dorința mea!”. Și, totuși, până să ajungă la cei dragi, a ajuns, mai întâi, în faţa presei unde a fost adus, slab, palid, încercănat și abia ţinându-se pe picioare. A fost corect faţă de el? Dă din umeri: „Era de așteptat să ajung în faţa presei”.

Ce voia micuțul Răducu Zamfir să se facă atunci când o să devină mare? Că doar nu visa că o să cotrobăie prin măruntaiele oamenilor? Se distrează: „Ca să mă autocitez, spuneam că vreau să mă fac «ureche muzicală». Da’ partea asta artistică o dezvoltă Lavinia, fiica mea cea mare”. Dar cum de s-a făcut medic? „Bunicul din partea mamei a fost chirurg. Îmi mai lăsa câte o carte pe masă. M-a molipsit...”, explică doctorul alegerea sa.

Student de nota zece și posibil „donator”

A fost un student de nota 10, bursier, sau unul normal, obișnuit? „Am avut bursă aproape tot timpul. Asta pentru că am făcut parte dintr-o grupă studioasă și trebuia să țin pasul”, e modest doctorul Zamfir. Tânăr, frumos, celebru și cu bani, de presupus, că medicii, mai ales chirurgii, nu sunt chiar muritori de foame. Se vorbește că femeile sunt moarte după el. Cum gestionează „problema”? Se rușinează ca o fată mare: „Sunt căsătorit, am doi copii și nu mai e loc de mai mult”. Nu încearcă să-l agațe fetele pe Facebook? „E doar o rețea de socializare. Gata! E un răspuns complet!”, pune punct subiectului. Este pasionat de motoare. Se duce la întrunirile motocicliștilor? „Câteodată, da’ nu într-un club anume. E ca o miniatură heterogenă a societății. Vin oameni de peste tot, cu preocupări, diverse nivele de educație, dar cu aceeași pasiune”, se entuziasmează motociclistul. Odată a căzut și a stat trei luni cu piciorul în ghips. Lumea le spune, ironic, „donatori”. „Asta e, ne asumăm!”, se amuză expertul în prelevarea de organe umane.

Este „mort” după drobul tocat cu satârul

Distracţia e că primul „motor” pe care l-a condus Radu Zamfir a fost un Trabant. Acum călărește, alternativ, o Suzuki și KTM. A sărit și cu parașuta și face și scuba diving. „Da. Fac scufundări în Marea Neagră și Grecia. Am brevet de scafandru de primul nivel în «open water», până la zece metri”, devoalează chirurgul altă faţetă a personalităţii sale. Ce alte pasiuni mai are? Recunoaște că e mort după filmele românești și că regizorii săi preferaţi sunt Radu Jude și Radu Potcoavă. Sunt tizii săi.

Dar hobby-ul său rămâne chirurgia generală. Asta presupune o activitate în care obiectul muncii sunt ficatul, pancreasul, splina, stomacul etc. Mai poate mânca Radu Zamfir drob de Paște și lebăr sau caltaboș de Crăciun? Se umflă de râs. „Sigur că da! Mama are o reţetă delicioasă de drob tocat cu satârul!”.

Motocicliștii nu sunt buni de „donatori”

După cât timp se ajunge „mâna întâi” în chirurgie? Medicul a intrat în apele sale teritoriale: „După ce ai luat examenul de medic specialist poți fi «mâna întâi». Dar lucrurile trebuie să se petreacă într-o manieră armonioasă și graduală. Nici eu nu fac excepție”. Dar în cazul transplanturilor? Spune că transplantul, o specialitate mult mai complexă, presupune o perioadă mult mai semnificativă de timp pentru însușirea abilităţilor necesare: „Acu’, eu mă ocup cu prelevările hepatice, pe lângă activitatea zilnică. Dar am competenţă și pentru celelalte tipuri de prelevări”. De altfel, recunoaște că sunt mai multe echipe care fac astfel de sensibile operaţii: „În ceea ce privește frecvenţa lor, este un flux variabil, care ţine de hazard. Dar, în medie, sunt cam una-două prelevări pe săptămână”. Iar motocicliștii, tagmă din care și el face parte, sunt, așa cum se spune, „donatori”? Râde cam câș: „De obicei, accidentele sunt foarte violente. Nefiind protejați de caroserie, leziunile sunt foarte grave și nu se mai ajunge la prelevare”.

La un transplant hepatic, speranța de viață e de 79%, la cinci ani

Care e procentul acceptat de supraviețuire în cazul unui transplant de ficat? Dar la inimă? Dar de plămâni? Că la rinichi e deja ca schimbul de ulei la motor... Răspunsul este optimist: „În cazul unui transplant hepatic, rata de supraviețuire este: un an 88,8%, trei ani 82,5%, 5 ani 79,2%. Dar, uite, primul transplantat a fost în 2000 și trăiește și acum!”. Despre celelalte nu vrea să spună cifre. Nu sunt pe felia sa. Câți oameni a „tăiat”, aproxi mativ, de când e chirurg? Își strânge palmele de parcă ar vrea să și le frângă. „N-am făcut o socoteală. Vreo câteva mii. Cele mai fecvente operații ale mele sunt din sfera hepato- bilio-pancreatice, oncologice, laparoscopice, dar și operații obișnuite de chirurgie generală”. Adică și banale apendicite.

„În medicină 1+1 nu dau 2 întodeauna!”

Seîntâmplă miracole în chirurgie? Dacă da, exemple.... Eșecuri avem cu toţii, dar în cazul medicilor un eșec poate însemna moartea. Se foiește pe scaun ca un școlar scos la tablă: „Un lucru e clar, în medicină 1+1 nu fac întodeauna 2! Putem fi surprinși de resursele organismului în lupta cu boala!”. Dar miracole există? „Sunt cazuri, dar nu-mi vine niciunul în minte, acum”. Are aroganţa umană de a se asemăna unui înger atunci când o operaţie extrem de grea a reușit? „Nu cred... Un lucru e clar, te bucuri mai mult de reușita unei operaţii dificile, când observi evoluţia bună a pacientului”. A fost vreun caz care l-a marcat, vreun deces, eșec profesional? Răspunsul e tranșant:

„Nu!”. Preferă Fundeni-ul altor centre de transplant hepatic din lume

Se face sau nu trafic cu organe umane în lume? Dar în UE? Dar la noi? Presa tot scrie... La cât este evaluat fiecare organ pe așa numită piaţa neagră? Are și nu are răspunsuri elocvente: „Transplantul de ficat este o intervenție extrem de laborioasă care nu poate fi realizată decât într-o clinică dedicată transplantului! Necesarul minim de cerinţe limitează foarte mult locurile unde se poate face această operaţie. Personal, nu cred că se face trafic cu organe. Mă refer la ţara noastră. În rest nu-mi dau cu părerea...”. Omul o ști el mai multe, dar vorbește doar pe ce este sigur.

Dacă ar fi să aibă destui bani și ar avea nevoie de un transplant pentru cineva drag, foarte drag, ce i-ar recomanda, un transplant în țară, la Fundeni – unde lucrează el – la AKH Viena, la Florence Nightingale Istanbul, în America sau aiurea? Surprinzător, sau nu, recomandarea sa e una patrioată: „Clar, la Fundeni, pentru că sub îndrumarea profesorului Irinel Popescu, mentorul meu, se realizează cele mai moderne tehnici de transplant hepatic, cot la cot cu cei din alte centre europene de prestigiu!”. Și câte astfel de transplanturi de ficat se mai fac la Fundeni? „În ultimii ani, 90 până la 120 pe an”.

Dumnezeu, superstițiile și cinismul binefăcător

Are un ritual înainte de prelevarea unui organ, se roagă, are superstiţii? Crede în Dumnezeu? Dacă da, de ce? Se spovedește și se împărtășește? Ţine post? Medicul schiţează o cruce: „N-am superstiţii, dar cred în Dumnezeu. DA, mă spovedesc și mă împărtășesc. Iar post..., uneori reușesc să îl ţin în Săptămâna Mare, înainte de Paști!”.

Ca om, ce s-a schimbat între timp? A devenit mai cinic? De ce mulţi medici spun că sunt cinici? De ce pacienţii spun că medicii sunt cinici? Trage aer în piept, expiră egalat, ca un scafandru ce este și explică: „La momentul operaţiei trebuie să ai o detașare emoţională care să te lase să iei decizii la rece pentru binele operaţiei”. Povestește că și-a operat chiar și o mătușă de 92 de ani: „A reușit operaţia, dar am avut emoţii. Era în vârstă...”.

Citiţi, mâine, în ediţia tipărită a Evenimentului zilei și pe www.evz.ro, partea a doua a interviului-portret cu dr. Radu Zamfi r, supranumit „Eroul din Apuseni”