Suporterii nord-irlandezi aşteaptă cu nerăbdare hotărârea UEFA

Foto: irishfa.com
Autor: | | 0 Comentarii | 142 Vizualizari

UEFA va decide, vineri, dacă meciul România-Irlanda de Nord, contând pentru preliminariile Euro 2016, ce se va desfăşura la „Arena Naţională”, pe 14 noiembrie, se va juca cu porţiile închise sau nu. Până atunci, aproximativ 800 de fani britanici vor sta ca pe jar, deoarece şi-au programat deja zborul şi cazarea în Bucureşti

Forul european a amânat deja decizia de două ori, iar încă o întârziere în luarea hotărârii ar putea trezi frustrarea suporterilor nord-irlandezi, pentru că aceştia ar pierde banii pe care i-au achitat deja. Pot spune că pe aproximativ 800 de fani îi afectează în mod direct această decizie. Aceşti oameni au plătit deja cam 300 de lire sterline pentru cazare şi drum, şi e posibil ca aceşti bani să nu îi primească înapoi în cazul în care UEFA mai întârzie mult decizia. În plus, mai sunt alţii care ar dori să meargă, dar sunt blocaţi de faptul că nu au siguranţa că pot intra pe stadion la ora meciului. Este clar că UEFA a tratat foarte prost acest moment. Lucrurile se mişcă greu şi asta  provoacă foarte multă frustrare şi anxietate în rândul fanilor nord-irlandezi”, a declarat Gary McAllister, preşedintele Asociaţiei Suporterilor Nord-Irlandezi. 

Indiferent de decizia UEFA, fanii britanici ar putea fi totuşi prezenţi pe Naţional Arena. În 2011, partida Irlandei de Nord cu Serbia, disputată în Italia (n.r terenul slavilor fusese suspendat), a fost întreruptă din cauza violenţelor suporterilor sârbi, după doar şapte minute. Iniţial, meciul trebuia să se reia fără spectatori, însă forul continental a ţinut cont de cererea Federaţiei de la Belfast şi a permis numai accesul fanilor nord-irlandezi.




Alte articole din categoria:

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi