Lider PMP: nu poti să faci parte și din 322, să fii și candidatul Președintelui

Lider PMP: nu poti să faci parte și din 322, să fii și candidatul Președintelui

Potrivit unor surse politice, Cristian Diaconescu a anunțat astăzi că va candida independent la alegerile prezidențiale pentru că, potrivit unor semnale pe care le-a primit, în ședința conducerii PMP de mâine ar fi urmat să se pună în discuție implicarea sa în campania de suspendare a șefului statului din 2007.

Pe atunci vicepreședinte al PSD, Cristian Diaconescu a fost printre cei 322 de parlamentari care au votat pentru suspendarea șefului statului.

Astfel, Cristian Diaconescu ar fi urmat să își piardă oricum susținerea ca și prezidențiabil al PMP, întrucât o parte din membrii conducerii PMP consideră că din cauza implicării sale în campania de suspendare a șefului statului din 2007, electoratul lui Traian Băsescu nu l-ar fi urmat, potrivit unor surse politice.

"Nu poți să faci parte și din 322, să fii și candidatul Președintelui", a spus un lider al PMP.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Am inițiat acest demers pentru că, în opinia noastră, ca partid de opoziție, am constatat la un moment dat caăputerea, reprezentată prin președintele Băsescu, a depășit limitele Constituției. De asemenea, din punct de vedere constituțional, singura noastra posibilitate era să inițiem această procedură în Parlament", a spus Cristian Diaconescu, într-un interviu acordat Revistei 22, în martie 2007.