SURSE: Guvernele României şi Ungariei se vor REUNI într-o ŞEDINŢĂ COMUNĂ, la Timişoara

SURSE: Guvernele României şi Ungariei se vor REUNI într-o ŞEDINŢĂ COMUNĂ, la Timişoara

Guvernele României şi Ungariei se vor reuni într-o şedinţă comună, în perioada următoare, la Timişoara, au precizat surse guvernamentale.

Miniştrii român şi ungar de Externe, Teodor Meleşcanu şi Péter Szijjártó, au avut luni o întrevedere la Budapesta, "un prim pas într-un proces" prin care, după cum a subliniat şeful diplomaţiei de la Bucureşti, se doreşte ca "relaţiile dintre România şi Ungaria să devină un model, chiar pentru alte ţări din zonă".

Potrivit aceloraşi surse citate de Agerpres, pe agenda externă a premierului Sorin Grindeanu figurează şi participarea, săptămâna viitoare, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern membri PES, întâlnire care va avea loc înaintea Consiliului European.

Totodată, în această primăvară, şeful Executivului îl va primi la Bucureşti pe omologul său moldovean, Petru Filip, întrevederea fiind preconizată în contextul acordării de către România a celei de-a doua tranşe de împrumut rambursabil către Republica Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News