PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Articole similare - "Ambulanța Brașov"

Aproape o sută de intervenții au avut echipajele SMURD și Ambulanța Brașov pe pârtii, în numai două zile

DATA: luni, 02 ianuarie 2017

Turiștii aflați pe pârtiile din Poiana Brașov, Predeal și Bran au înroșit telefoanele urgențelor de la ISU și stația Ambulanța Brașov, în zilele de 1 și 2 ianuarie. Aproximativ 100 de telefoane au fost date pentru a chema în ajutor echipajele medicale.

Tragedie pe DN73. Șase victime, dintre care doi copii, într-un accident petrecut între Râșnov și Predeal

DATA: vineri, 30 decembrie 2016

O mașină de teren în care se aflau o femeie și cei doi copii ai ei, în vârstă de 6, respectiv 10 ani s-a lovit frontal cu o autoutilitară, în care se aflau trei persoane. Accidentul a avut loc în urmă cu câteva minute, pe DN 73, între Râșnov și Predeal. Una dintre victime este în comă. Celelalte 5 victime sunt conștiente.

DN1 blocat în zona Vlădeni din cauza unui accident grav. Și DN13 este blocat, pe un sens, în Pădurea Bogății, din același motiv

DATA: vineri, 30 decembrie 2016

Un autoturism a fost lovit de un TIR și izbit în parapet, pe DN1, în curba de la Vlădeni. Pe DN13, în Pădurea Bogății, alt accident grav, cu o victimă încarcerată. Bilanțul victimelor: trei oameni încarcerați și răniți grav

Două dintre victimele accidentului de la Codlea au decedat. O a treia este încă în stop cardio-respirator

DATA: duminică, 25 decembrie 2016

Tragedie la Codlea. Patru persoane au fost grav rănite într-un accident la ieșirea spre Făgăraș. Două dintre ele au decedat.

Tragedie de Crăciun: patru răniți grav într-un teribil accident petrecut lângă Brașov

DATA: duminică, 25 decembrie 2016

Tragedie pe DN1, la Codlea, lângă Brașov. Două autoturisme s-au lovit frontal. Una dintre ele a fost scoasă în afara carosabilului, în urma impactului. Circulația pe DN1 este blocată la ieșirea din Codlea spre Făgăraș. Trei dintre cei patru răniți sunt în stop cardio-respirator

Cinci victime în două accidente rutiere, produse în această seară, la Brașov

DATA: marţi, 20 decembrie 2016

Două accidente rutiere grave s-au înregistrat în această seară, la Brașov. Bilanțul este sumbru: cinci oameni au fost răniți. Două dintre victime sunt copii. Aceștia traversau strada, de mâna mamei lor. Accidentul s-a produs pe o trecere de pietoni din Ghimbav.

Un TIR a pătruns pe contrasens și a izbit un autoturism care circula regulamentar, pe DN13

DATA: vineri, 16 decembrie 2016

Șoferul autoturismului este în stop cardio-respirator și acum se încearcă resuscitarea lui de către medicii Ambulanței Brașov

Tragedie la Unitatea Militară Cincu: un militar a fost găsit împușcat în cap

DATA: marţi, 06 decembrie 2016

Tragedie la Unitatea Militară din localitatea brașoveană Cincu. Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat, împușcat în cap. Echipajul Salvării sosit la Cincu nu a mai putut face nimic pentru militar.

Șase răniți într-un accident grav produs între Bran și Predeluț, în județul Brașov

DATA: luni, 05 decembrie 2016

Șase răniți într-un accident grav produs între Bran și Predeluț, în județul Brașov. Cinci ambulanțe și un echipaj de stingere cu apă și spumă sunt la locul accidentului. Unul dintre răniți este în stare gravă după ce un autoturism și o autoutilitară s-au lovit în trafic.

O mașină s-a răsturnat pe drumul care leagă Pârâul Rece de Râșnov, în județul Brașov

DATA: sâmbătă, 26 noiembrie 2016

De vină pentru accident au fost, se pare, viteza și poleiul

Pagina 1 din 3