PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Articole similare - "Consiliului European"

Mutu, Mutti şi Erdogan. Cum poate transforma Iohannis România în „Depozitul de Imigranţi al Europei” pentru a o proteja pe Maica Germanie

DATA: sâmbătă, 03 decembrie 2016

Ca și leul în turbare a răcnit Sultanul la biata Europă care tremură în bulendre. De la Baiazid, în Scrisoarea III, și Adolf Hitler, în Războiul II, nu a existat discurs politic mai bădărănesc decât stropșeala nevricoasă a lui Erdogan de acum o săptămână:

Salariul minim pentru 2017 și proiectul legii salarizării unitare, discutate în Consiliul Național Tripartit

DATA: luni, 28 noiembrie 2016

Reprezentanții Executivului au discutat luni, în cadrul Consiliului Național Tripartit (CNT), cu partenerii sociali despre nivelul salariului minim în anul 2017 și au prezentat o serie de modificări propuse în proiectul de lege privind salarizarea unitară.

Uniune cu NUMELE: în UE fiecare trage SPUZA pe turta lui. Inclusiv Iohannis, devenit „jucător”

DATA: vineri, 21 octombrie 2016

Umbra Brexitului, apropierea alegerilor din Franța și Germania, precum și a unor referendumuri importante, au exacerbat neînțelegerile din UE. Iohannis a profitat.

Cei mai PUTERNICI LIDERI ai LUMII îi aduc un ULTIM OMAGIU unuia dintre FONDATORII Israelului! Va fi prezent şi Klaus Iohannis la CEREMONIE

DATA: vineri, 30 septembrie 2016

Ierusalimul va găzdui astăzi cel mai mare eveniment din ultimii 20 de ani. Astăzi au loc funeraliile fostului preşedinte Shimon Peres. O mare parte din oraş a fost închisă, iar peste 100 de oficiali străini vor lau parte la acest eveniment.

Efectul „Brexit”: CRĂPĂTURILE din UE se adâncesc. Falia se CASCĂ între Est şi Vest. Juncker încearcă azi să LIPEASCĂ marginile

DATA: miercuri, 14 septembrie 2016

Frământările din sânul Uniunii Europene sunt tot mai mari după „Brexit”, mai ales între ţările din Vest şi cele din Est. Liderii de la Bruxelles fac eforturi să le potolească, înaintea summit-ului de la Bratislava, din 16 septembrie, considerat decisiv pentru viitorul UE.

De ce nu merge Tăriceanu la Cotroceni

DATA: luni, 04 iulie 2016

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, nu va participa la consultările de la Cotroceni pe tema Brexit din cauza unor "angajamente anterioare".

SINGUR ŞI IGNORAT. Klaus Iohannis a fost filmat la Consiliul European STINGHER şi IZOLAT de liderii europeni strânşi la fotografia de grup | VIDEO şi GALERIE FOTO

DATA: joi, 30 iunie 2016

Timp de 2 zile, pe 28 și 29 iunie, șefii de stat și de guvern s-au întâlnit la Bruxelles pentru a discuta despre consecințele referendumului din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în cadrul căruia, englezii au votat ieșirea țării din Uniunea Europeană cu 51,9% din voturi.

Iohannis: Am primit asigurări de la premierul Cameron că românii vor putea să rămână, vor putea să muncească în Marea Britanie

DATA: miercuri, 29 iunie 2016

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, azi, la Bruxelles, că premierul David Cameron a dat asigurări în numele Marii Britanii că românii aflaţi acolo vor putea să rămână şi să muncească în Regatul Unit şi că acesta şi-a cerut scuze pentru incidentele xenofobe petrecute după Brexit.

BREXIT. Discursul despre MAREA BRITANIE ȘI EUROPA, ținut de Margaret Thatcher, la College of Europe din Bruges, în 1988

DATA: miercuri, 29 iunie 2016

“ Domnule prim-ministru, domnule Rector, excelentele voastre, doamnelor si domnilor:

Klaus Iohannis, marele absent de la summit-ul PPE

DATA: marţi, 28 iunie 2016

Preşedintele Klaus Iohannis lipseşte de la summit-ul PPE în contextul unei discuţii extrem de importante despre viitorul UE după Brexit.

Pagina 1 din 6