PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Articole similare - "NATO"

Anti-ruşii mai periculoşi decât ruşii? Mai periculoşi decât Putin?

DATA: sâmbătă, 03 decembrie 2016

Într-o zi poate se va înţelege scopul alianţei din Europa alături de iubitorii de război de dreapta sau de stânga. În 2003 invazia anglo-americaană din Irak s-a dovedit un dezastru...Tony Blair şi George Bush au fost artizanii acestei invazii. Apoi, împotriva Libiei colonelului Gaddafi (trioul Obama-Cameron-Sarkozy). Astăzi vedem că se reînnoiesc manifestările şi obsesiile anti-ruse.

Izolarea României. Vechea Europă=Noua Europă

DATA: vineri, 02 decembrie 2016

Ziua naţională a trecut, festivismul a reintrat la cutie, e vremea să ne ocupăm şi de cele mai puţin lucitoare. Să redescoperim, nu numai cât de minunaţi suntem, ci şi că avem probleme. Iar una dintre cele mai grave se numeşte „România izolată”, nu „România izolată între state pro-ruse”, cum vrea bruiajul globalist să credem.

Iohannis face parada curăţeniei. Nici Tăriceanu nu stă cu mâinile în sân

DATA: miercuri, 30 noiembrie 2016

Preşedintele Iohannis nu se mai încurcă să aleagă. La ceremoniile de 1 decembrie a tăiat de pe listă toate persoanele de care a auzit că au probleme penale, pe motiv „că de la vârful statului se promovează curăţenia politică”. Nu e rău că am aflat şi noi, muritorii!

România trimite mai mulţi soldaţi în război

DATA: miercuri, 30 noiembrie 2016

România va pune la dispoziţie, anul viitor, 1.688 de militari pentru misiuni în teatrele de operaţiuni din afara ţării, cu 507 militari mai mulţi decât în acest an, a decis ieri Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Ameninţare de la ruşi: LANSĂM ARMA NUCLEARĂ!

DATA: sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Rusia ar putea să-şi îndrepte armele nucleare spre oricare dintre instalaţiile NATO, oriunde ar fi, ca răspuns la "acţiunile agresive" ale Alianţei Nord-Atlantice şi la tentativele NATO de a "atrage pe orbita sa noi ţări", a declarat vineri Franţ Klinţevici, vicepreşedintele Comisiei de Securitate şi Apărare din Consiliul Federaţiei - Camera superioară a Parlamentului rus, relatează RIA Novosti în pagina sa electronică.

Relațiile Turcia-UE: îngheț sau divorț în stil italian? | PULSUL PLANETEI

DATA: vineri, 25 noiembrie 2016

După o perioadă de relativă acalmie și contemplare a situației curente, după represaliile înregistrate la nivelul întregii societăți turce ca urmare a tentativei de lovitură de stat militară din 15 iulie, UE a luat taurul de coarne și a devenit tot mai vocală, începând cu data introducerii în dezbatere parlamentară a legii privind reintroducerea pedepsei cu moartea.

Rusia promovează suveranitatea limitată a statelor din spațiul post-sovietic și flancul Estic prin teza „NATO/armele NATO se apropie de frontiere” | PULSUL PLANETEI

DATA: joi, 24 noiembrie 2016

Federația Rusă a ridicat la rang de doctrină națională limitarea suveranității statelor din spațiul post-sovietic și a celor din Flancul Estic al NATO.

ISTORIA VA FI MARCATĂ pentru totdeauna: AMERICANII S-AU LUPTAT CU RUŞII. Siberia, zona aleasă pentru ÎNCEPUTUL RĂZBOIULUI

DATA: marţi, 22 noiembrie 2016

Istoria va fi marcată pentru totdeauna: americanii s-au luptat cu ruşii.

Ultimul bal al celor doi politicieni: Hillary Clinton și Sarkozy. Amândoi au ieşit din politica mare

DATA: luni, 21 noiembrie 2016

Promotorii intervenției militare din Libia spun ADIO ambițiilor prezidențiale şi asta după ce cariera politică a fostului președinte francez Nicolas Sarkozy s-a încheiat duminică, odată cu victoria surpriză a lui Francois Fillon în alegerile primare ale dreptei franceze.

Trump nu se înmoaie: se anunță o guvernare conservatoare dură

DATA: luni, 21 noiembrie 2016

Nominalizările pentru viitorul executiv indică intenția clară a noului președinte american de a nu renunța la nici una din promisiunile care i-au atras valuri de ură din partea cercurilor de stânga

Pagina 1 din 135