PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Articole similare - "Nicușor Constantinescu"

Aflat în închisoare, Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată într-un nou dosar. Baronul de Constanța mai are două condamnări

DATA: vineri, 25 noiembrie 2016

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, arhitectul şef al CJ şi administratorul unei societăţi comerciale au fost trimişi în judecată după ce ar fi favorizat atribuirea unor lucrări unei societăţi comerciale.

Nicușor Constantinescu, inculpat într-un nou dosar de corupție. Al șaptelea

DATA: joi, 17 noiembrie 2016

După ce, în urmă cu două luni, a fost adus de la penitenciarul Poarta Albă la DNA Constanța pentru a fi audiat și informat că este urmărit penal într-un nou dosar privind fapte de corupție, Nicușor Constantinescu a ajuns, astăzi, din nou, în fața procurorilor anticorupție. Fostul președinte al CJ Constanța a aflat, astfel, că din suspect a devenit inculpat în dosarul “Geotop”, fiind cercetat pentru abuz serviciu , dosarul vizând efectuarea unor lucrări de cadastru, din 2013, pentru drumurile județene și comunale din județul Constanța, prejudiciul depășind 10 milioane de lei.

Veste proastă pentru Nicușor Constantinescu. Judecătorii nu l-au iertat!

DATA: luni, 31 octombrie 2016

Curtea de Apel Constanța a respins contestația în anulare a lui Nicușor Constantinescu la condamnarea la cinci ani de închisoare, în dosarul subfinanțării Centrului Militar Zonal Constanța.

UPDATE. Alina Bica contestă condamnarea lui Nicușor Constantinescu. Curtea de Apel Constanța a rămas în pronunțare

DATA: joi, 27 octombrie 2016

Curtea de Apel Constanta judeca astăzi contestația în anulare ceruta de fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, la condamnarea de 5 ani închisoare pe care o executa în dosarul subfinantarii Centrului Militar Zonal Constanța.

MOTIVELE condamnării lui Nicușor Constantinescu la 15 ani de închisoare. PROBLEMELE DE SĂNĂTATE erau invocate pentru a TERGIVERSA PROCESUL

DATA: duminică, 16 octombrie 2016

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, s-a folosit de funcția și de banii instituției pe care o conducea pentru a-și promova imaginea sa în campania electorală. Aceasta este decizia magistraților care l-au condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul perdelelor forestiere. Tot ei au invocat și alte motive care au dus la această condamnare ce nu este definitivă.

Dragnea alege între o rudă și un ostil. Alexandru Căutiș este înaintea „finei” lui Dragnea pe listele trimise la București de PSD Constanța

DATA: miercuri, 12 octombrie 2016

Pe listele organizației județene a PSD Constanța pentru alegerile parlamentare figurează, pe lângă jurnalistul Alexandru Căutiș, și o mulțime de beizadele locale, dar și fostul ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, fina de cununie a lui Liviu Dragnea și Nicușor Constantinescu.

SMURD. Pe ce s-a cheltuit un milion de euro. Cel mai mare Heliport din țară stă încuiat de un an

DATA: vineri, 30 septembrie 2016

Heliportul SMURD din Constanța, cel mai modern din țară, investiție de aproape 1 milion de euro din fondurile Fundației SMURD, a cărei construcție a fost finalizată anul trecut în luna decembrie, nu a fost încă inaugurat. De aproape trei ani, elicopterele și echipajele SMURD sunt găzduite, gratuit, în curtea Regiei Județene de Apă Constanța

MAȘINI de peste JUMĂTATE de MILION de EURO, uitate în parcare de CJ Constanța / Galerie Foto

DATA: miercuri, 28 septembrie 2016

Parcarea Pavilionului Expozițional din Constanța este ocupată, de aproape doi ani, de cel puțin 20 de autoturisme care aparțin Consiliului Județean Constanța. Sunt mașini achiziționate cu cel puțin 500.000 de euro care însă nu pot fi folosite pentru că firma care avea ca acționar unic CJ Constanța a fost dizolvată, fiind în insolvență.

Nicuşor Constantinescu la DNA: Noul dosar este o reacţie la plângerile penale împotriva procurorilor şi a magistraţilor care m-au condamnat pe nedrept

DATA: vineri, 23 septembrie 2016

Nicușor Constantinescu a fost adus în urmă cu puţin timp la DNA Constanţa fiind cercetat într-un nou dosar privind fapte de corupţie. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a fost adus cu o ambulanţă.

Fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, este avocatul lui Nicuşor Constantinescu în dosarul Centrului Militar Zonal

DATA: marţi, 06 septembrie 2016

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a fost condamnat, pe 29 iunie, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Centrului Militar Zonal, decizia Curţii de Apel Constanţa fiind definitivă. Nicuşor Constantinescu a apelat la o cale extraordinară de atac şi a contestat decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Alina Bica a confirmat, pentru mediafax.ro, că-l va apăra în instanță pe Constantinescu, în acest dosar.

Pagina 1 din 30