Oana Roman, gest emoționant de ziua Mioarei Roman. „Te iubesc, mamă”
Oana Roman nu ezită să se exprime prin intermediul rețelelor de socializare, chiar și după decesul mamei sale, Mioara Roman. În ziua în care cea care i-a dat viața ar...
Petre Roman (n. 22 iulie 1946, București) este un politician român, inginer și profesor universitar. A fost cel de-al 53-lea prim-ministru al României între 1989 și 1991.
Tatăl său a fost Valter Roman (născut Ernst sau Ernő Neulander, originar din Transilvania și de origine evreiască), un lider comunist, activ în războiul civil din Spania. Bunicul său pe linie paternă provenea dintr-o familie hasidică stabilită la Oradea. Mama sa, Hortensia Vallejo, activistă comunistă, a fost originară dintr-o familie catolică spaniolo-bască.
Are un frate, Raúl, și două surori, Mirella și Carmen.
Petre Roman a participat împreună cu tinerii revoluționari, la baricada din centrul Bucureștiului în zilele de 21 și 22 decembrie. În 22 decembrie 1989 Petre Roman pronunță, din balconul sediului Comitetului Central, prima Declarație contra dictaturii comuniste. Tot pe 22 decembrie a devenit membru al Consiliului Provizoriu al Frontului Salvării Naționale (CPFSN) constituit pentru coordonarea procesului revoluționar și instaurarea democrației.
În 27 decembrie 1989 CFSN îl numește Prim Ministru al Guvernului Provizoriu iar apoi, după alegerile din mai 1990, este desemnat de președintele Ion Iliescu și votat de Parlament ca Prim Ministru al României, funcție pe care o deține până în octombrie 1991. La 29 iunie 1990, Petre Roman este ales Prim-ministru de către primul Parlament liber ales al României post-comuniste iar programul de guvernare a fost aprobat fără niciun vot împotrivă.
Oana Roman nu ezită să se exprime prin intermediul rețelelor de socializare, chiar și după decesul mamei sale, Mioara Roman. În ziua în care cea care i-a dat viața ar...
Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a transmis, marţi, procurorului general al României, cererile de urmărire penală primite de la preşedintele Klaus Iohannis, în dosarul Mineriadei din 1990 care îi vizează pe...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi ministrului justiţiei cererea de urmărire penală a lui Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al Guvernului României în perioada 26 decembrie 1989 -...
Catinca nu poate uita comportamentul lui Petre Roman de la înmormântarea Mioarei Roman. Aceasta spune că și-a făcut prezența la priveghiul mamei sale doar pentru a da bine în fața publicul,...
Procurorii de la secția Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au decis să-l pună sub acuzare pe fostul președinte al României, Ion Iliescu, pentru crime...
Mioara Roman, fosta soție a lui Petre Roman, primul prim-ministru al României după căderea lui Ceaușescu, a avut un litigiu cu statul pentru vila din strada Gogol. Mioara Roman murit,...
Oana Roman (47 de ani) se confruntă cu o grea suferință după trecerea în neființă a mamei sale, Mioara Roman, care a încetat din viață la vârsta de 83 de...
Oana Roman trece printr-o perioadă extrem de delicată, după ce și-a pierdut mama. Cu toate că au trecut câteva săptămâni de la înmormântare, vedeta rememorează clipele petrecute alături de cea...
Oana Roman a povestit că îi este foarte greu fără Mioara Roman și încă nu a învățat să trăiască făra ea. Aceasta a mai spus că mama sa a fost...
Catinca Roman face noi acuzații la adresa lui Petre Roman, cel care a fost soțul Mioarei Roman vreme de 33 de ani. Fiica profesoarei de arabă nu își poat explica...
În 2022, Mioara Roman a fost internată la un centru special, unde avea parte de îngrijirea necesară și pentru care fiica ei plătea mii de euro lunar. Recent, Oana Roman...
Mitică Dragomir l-a criticat aspru pe fostul premier, după ce acesta a refuzat să își conducă fosta soție pe ultimul drum. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal s-a arătat...
Fiică de diplomat, soție de șef al Executivului, o viață plină de drame. Cât de zbuciumată a fost existența unei profesoare și realizatoare radio cunoscute din România și care au...
Oana Roman a transmis primul mesaj la doar o zi după ce a înmormântat-o pe mama sa, Mioara Roman. Fiica lui Petre Roman a ţinut să mulţumească tuturor celor care...
Oana Roman și sora ei, Catinca, sunt pline de datorii după moartea mamei lor, Mioara Roman. Ele ar fi nevoite să plătească o datorie la RA-APPS în valoare de 300.000...
Traian Băsescu nu a putut ajunge la capela unde este depusă Mioara Roman, dar i-a trimis o coronă de zambile. Aceasta a fost așezată lângă celelalte flori aduse de oamenii...
Petre Roman a venit la capela unde este depusă fosta soție, Mioara Roman, dar nu a putut să o privească în ochi. Apropiații au declarat că fostul premier al României...
Mioara Roman a murit la azilul de bătrâni. Duminică, 25 februarie 2024, trupul neînsuflețit al mamei Oanei Roman a fost depus la capelă, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou. Sicriul alb...
Silvia Chifiriuc, actuala soție a lui Petre Roman, a fost mai interesată de sărbătoare de Dragobete decât de moartea Mioarei Roman. Ea le-a recomandat îndrăgostiților să profite de această zi...
Mioara Roman s-a stins în noaptea de joi spre vineri, la azilul din Snagov unde și-a petrecut ultimii ani din viață. Fosta soție a premierului Petre Roman a fost profesoara...