rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Război în Ucraina, ziua 793. Macron: Europa, nepregătită în fața provocărilor militare și economice

Război în Ucraina, ziua 793. Macron: Europa, nepregătită în fața provocărilor militare și economice

Război în Ucraina, ziua 793. Președintele francez Emmanuel Macron a ținut un discurs în care a avertizat că Europa este nepregătită pentru provocările militare și economice. El a afirmat că...

Ce face Vladimir Putin cu tot mai mult armament. Avertismentul Germaniei cutremură Europa

Ce face Vladimir Putin cu tot mai mult armament. Avertismentul Germaniei cutremură Europa

Rusia pregătește o lovitură de proporții! Germania susține că Moscova fabrică mai multe arme și muniții decât are nevoie pentru conflictul din Ucraina. Rusia pregătește armament mai mult decât nevoie...

Rusia pregătește un guvern colaboraționist pe care vrea să-l instaleze la Chișinău

Rusia pregătește un guvern colaboraționist pe care vrea să-l instaleze la Chișinău

Rusia urzește planuri. Prin crearea blocului „Victorie” pe 21 aprilie  la Moscova, regimul de la Kremlin a arătat pe cine plănuiește să pună la guvernare în Republica Moldova. Declarațiile au...

Legea apărării naționale, schimbări fundamentale în România. Pericolul unui război extins modifică regulile

Legea apărării naționale, schimbări fundamentale în România. Pericolul unui război extins modifică regulile

Pe 1 aprilie, Ministerul Apărării a publicat primul proiect de lege din pachetul privind securitatea națională. Acesta prevede modificări aduse la legea apărării naționale din 1994. România schimbă legea apărării...

Rusia, atacată cu rachete cu rază lungă de acțiune. SUA au trimis în secret armele în Ucraina

Rusia, atacată cu rachete cu rază lungă de acțiune. SUA au trimis în secret armele în Ucraina

În premieră de la începutul războiului, Ucraina a lansat atacuri în Rusia folosind rachete cu rază lungă de acțiune, furnizate de SUA. Ucraina folosește rachete balistice cu rază lungă de...

BOR, mesaj după ce mulți preoți din Republica Moldova au trecut la Mitropolia Basarabiei. „Au înțeles asta”

BOR, mesaj după ce mulți preoți din Republica Moldova au trecut la Mitropolia Basarabiei. „Au înțeles asta”

Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis un mesaj, prin vocea purtătorului de cuvânt, Vasile Bănescu, preoților din Republica Moldova, care au trecut la Mitropolia Basarabiei. Această mișcare arată că viitorul...

Sub umbrela Kremlinului, Ilan Șor se simte de neatins. Ministrul de Externe al Republicii Moldova, despre rusofilul fugar

Sub umbrela Kremlinului, Ilan Șor se simte de neatins. Ministrul de Externe al Republicii Moldova, despre rusofilul fugar

Ilan Șor continuă se acționeze nestingherit, din Rusia, sub protecția oficialilor de la Kremlin. Fugarul încearcă să destabilizeze pe cât posibil Republica Moldova, iar ultima mișcare importantă a fost legată...

Riposta Rusiei la ajutorul american pentru Ucraina. Kremlinul, îngrijorat de rachetele ATACMS

Riposta Rusiei la ajutorul american pentru Ucraina. Kremlinul, îngrijorat de rachetele ATACMS

Rusia îşi va extinde „zona-tampon” din interiorul Ucrainei, dacă Kievul primește rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune. Declarația a fost făcută, la Kremlin, în contextul deblocării ajutorului militar de...

România și restul statelor NATO, amenințate de omul lui Kadîrov: Vor jura credință Rusiei

România și restul statelor NATO, amenințate de omul lui Kadîrov: Vor jura credință Rusiei

O nouă amenințare a fost lansată la adresa statelor NATO, printre care se află și România. Apti Alaudinov, apropiatul liderului cecen Ramzan Kadîrov, a lansat mai multe atacuri în această...

Chișinăul consideră „o provocare” exercițiile militarilor ruși din Transnistria

Chișinăul consideră „o provocare” exercițiile militarilor ruși din Transnistria

Autoritățile de la Chișinău consideră exercițiile militare în Zona de Securitate din Transnistria fără coordonarea și aprobarea necesară provoacă tensiune și sperie populația. Exercițiile din Zona de Securitate sperie populația...

Putin și spionii ruși libertatea ne-au adus!

Putin și spionii ruși libertatea ne-au adus!

Recent a avut loc ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), pentru adoptarea Raportului de activitate pe anul 2023. Liniile esențiale ale documentului – așa cum au fost ele...

Război în Ucraina, ziua 791. SUA au aprobat un ajutor de 61 de miliarde de dolari

Război în Ucraina, ziua 791. SUA au aprobat un ajutor de 61 de miliarde de dolari

Update. Statele Unite au adoptat marţi un uriaş pachet de asistenţă militară şi economică pentru Ucraina, rezultatul lunilor de negocieri extrem de tensionate şi laborioase din Congres. Planul de ajutor de...

Corupție la cel mai înalt nivel în Rusia. Ministrul adjunct al Apărării, reținut pentru luare de mită

Corupție la cel mai înalt nivel în Rusia. Ministrul adjunct al Apărării, reținut pentru luare de mită

Timur Ivanov, ministrul adjunct al Apărării din Rusia, a fost arestat pentru luare de mită. Oficialul a fost numit în funcție în 2016 și este recunoscut în spațiul public din...

Eforturile Ucrainei de menținere pe linia de plutire

Eforturile Ucrainei de menținere pe linia de plutire

Ucraina se menține pe linia de plutire. S-ar putea ca vremea penetrărilor-fulger ale liniei frontului să se fi încheiat. Având în vedere că Rusia se pregătește pentru o mare ofensivă,...

Planul malefic pe care îl are Ilan Șor cu Republica Moldova. Vrea să federalizeze Basarabia și să distrugă limba română

Planul malefic pe care îl are Ilan Șor cu Republica Moldova. Vrea să federalizeze Basarabia și să distrugă limba română

Rusofilul Ilan Șor vrea să coaguleze opoziția din Republica Moldova, iar pentru planul de destabilizare a Basarabiei a strâns la Moscova mai mulți oameni politici. Despre care se poate spune...

Marele interes pe care îl are Republica Moldova în susținerea Ucrainei

Marele interes pe care îl are Republica Moldova în susținerea Ucrainei

Republica Moldova este direct interesată de soarta pe care o are Ucraina, țară măcinată de războiul cu Rusia. Oficiali de la Chișinău au participat pentru prima dată la „Inițiativa celor...

Partidele controlate de Ilan Șor, o problemă greu de rezolvat în Republica Moldova. Ce rol are Justiția

Partidele controlate de Ilan Șor, o problemă greu de rezolvat în Republica Moldova. Ce rol are Justiția

Influența pe care Ilan Șor o are încă în Republica Moldova române o problemă greu de anihilat. Fugarul dispune de mijloace și politice, și mediatice. Iar autoritățile de la Chișinău...

Cum vrea să acționeze Rusia în Republica Moldova. Coruperea și demotivarea alegătorilor

Cum vrea să acționeze Rusia în Republica Moldova. Coruperea și demotivarea alegătorilor

Rusia are un mare obiectiv în Republica Moldova, an acest an și se leagă de referendumul care trebuie să valideze drumul european al țării. La Kremlin se urzesc planuri de...

UniCredit, avertizată de BCE să-şi reducă activităţile din Rusia

UniCredit, avertizată de BCE să-şi reducă activităţile din Rusia

UniCredit a fost avertizată de BCE să-şi reducă activităţile din Rusia. După ce a luat atitudine faţă de Raiffeisen Bank International AG, care este expusă destul de mult în Rusia,...

Război în Ucraina, ziua 790. Zelenski bate cu pumnul în masă. Ucraina nu va fi „un al doilea Afganistan”

Război în Ucraina, ziua 790. Zelenski bate cu pumnul în masă. Ucraina nu va fi „un al doilea Afganistan”

Război în Ucraina. Zelenski cere Senatului SUA să ratifice rapid pachetul de ajutor pe fondul temerilor unei noi ofensive ruse. Președintele ucrainean spune că prioritățile sunt sistemele de apărare aeriană...