consilii judetene

Revoluție în PSD. Nici Dragnea nu s-ar fi gândit la așa ceva

Revoluție în PSD. Nici Dragnea nu s-ar fi gândit la așa ceva

„Cred într-un proiect politic care să fie discutat în interiorul partidului, cred într-un program politic în care să avem discuţii cu formaţiuni politice parlamentare sau neparlamentare şi cred în modificarea...

PSD îi răspunde tăios lui Klaus Iohannis. Președintele, acuzat de comportament antidemocratic

PSD îi răspunde tăios lui Klaus Iohannis. Președintele, acuzat de comportament antidemocratic

PSD susține că afirmațiile șefului statului se contrazic cu cele făcute la referendumul pe justiție, unde chiar Klaus Iohannis a spus că cetățenii ar trebui să aibă ultimul cuvânt, deoarece...

Ministerul Tineretului și Sportului cedează cele 500 de tabere consiliilor județene

Ministerul Tineretului și Sportului cedează cele 500 de tabere consiliilor județene

„Ministerul Tineretului şi Sportului deţine al doilea patrimoniu din România după Ministerul Culturii. La ora actuală nu putem investi în toate taberele pe care le avem în România. Vom trece...

Topul președinților de Consilii Județene cu PILE la Dragnea. SCANDAL  și ȘANTAJ pe banii din Fondul de rezervă

Topul președinților de Consilii Județene cu PILE la Dragnea. SCANDAL și ȘANTAJ pe banii din Fondul de rezervă

Președintele PNL Bacău, Ionel Palăr, îi reproșează președintele Consiliului Județean, Sorin Brașoveanu, dar și senatorului Dragoș Benea, președintele organizației PSD că nu și-au dat interesul să aducă bani. „Județul Bacău,...

Cum a încercat timp de șase luni un cetățean să participe la ședințele publice din Primăria Capitalei și nu a reușit. Edilii ar putea fi amendați

Cum a încercat timp de șase luni un cetățean să participe la ședințele publice din Primăria Capitalei și nu a reușit. Edilii ar putea fi amendați

Irina Zamfirescu încearcă de şase luni să participe la şedinţele Primăriei Capitalei. De fiecare dată a fost oprită pentru că nu ar mai fi avut loc în sală. "Nu este...

Tăriceanu, despre colaborări cu PNL în teritoriu: " I-am sfătuit pe colegii mei să nu facă acest lucru"

Tăriceanu, despre colaborări cu PNL în teritoriu: " I-am sfătuit pe colegii mei să nu facă acest lucru"

"Nu îmi face plăcere că spun acest lucru, dar de două zile văd că la uşile de la ALDE râcâie tot felul de foşti colegi din PNL, care vin acum...

CINE MINTE în SCANDALUL DEZINFECTANȚILOR? SRI susține că a trimis peste 100 DE INFORMĂRI, TRAIAN BĂSESCU, DACIAN CIOLOȘ, VICTOR PONTA neagă că au PRIMIT AȘA CEVA.

CINE MINTE în SCANDALUL DEZINFECTANȚILOR? SRI susține că a trimis peste 100 DE INFORMĂRI, TRAIAN BĂSESCU, DACIAN CIOLOȘ, VICTOR PONTA neagă că au PRIMIT AȘA CEVA.

– În mod specific, puteți confirma că mai mulți miniștri ai Sănătății au fost informați despre neconformitatea dezinfectanților produși de mai multe firme? – Printre beneficiarii legali ai informărilor noastre...

Pensiile speciale ale primarilor, la CCR. Guvernul a făcut SESIZARE

Pensiile speciale ale primarilor, la CCR. Guvernul a făcut SESIZARE

 Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituție, referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiți aleși locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale și neasigurararea finanțării...

Romii din Ardeal critică Legea alegerilor locale și îi cer președintelui s-o retrimită în Parlament

Romii din Ardeal critică Legea alegerilor locale și îi cer președintelui s-o retrimită în Parlament

Modificarea este esențială întrucât romii sunt slab reprezentați în consiliile locale și județene, fapt care afecteză pe termen lung integrareaa atât de necesară și care suscită mereu noi și noi...

Incompatibili din toate partidele, uniţi-vă!

Incompatibili din toate partidele, uniţi-vă!

Deputații au votat, pentru a doua oară, ca primarii și președinții de Consilii Județene să poată face parte din adunările generale ale asociaţiilor în serviciile de utilităţi publice. Deoarece ce...

EXCLUSIV PRINT. „Frăția baronilor” locali care deturnează banii publici

EXCLUSIV PRINT. „Frăția baronilor” locali care deturnează banii publici

Citiți exclusiv în ediția de print de astăzi povestea detaliată a modului în care președinții de consilii județene fac afaceri pe bani publici.

Frunzăverde: Alegerea prin vot indirect a membrilor CJ, un atentat la democrație

Frunzăverde: Alegerea prin vot indirect a membrilor CJ, un atentat la democrație

"Tot această propunere spune că primarul este ales dintr-un singur tur de scrutin. Or, dacă s-a revenit la această formă pentru preşedintele Consiliului Judeţean, în mod normal, primarul trebuia să...

Baronii nu vor mai fi stăpâni peste primari. Banii de la Guvern nu mai trec pe la ei

Baronii nu vor mai fi stăpâni peste primari. Banii de la Guvern nu mai trec pe la ei

Până acum Finanţele Publice distribuiau 80 la sută din sumă iar 20 la sută împărţea Consiliul Judeţean în funcţie de proiectele din respectiva localitate. Autorităţile judeţene critică noua decizie. ”Consiliul...

Consiliile Judeţene nu mai stabilesc sumele pentru comunităţile locale

Consiliile Judeţene nu mai stabilesc sumele pentru comunităţile locale

Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a susţinut că "ingerinţa politică" a fost redusă la maximum, în sensul în care atât consiliile judeţene (CJ), cât şi celelalte autorităţi publice locale vor primi...

Liviu Dragnea i-a convocat pe șefii de Consilii Județene

Liviu Dragnea i-a convocat pe șefii de Consilii Județene

Social-democraţii se reunesc, astăzi,  în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) de la ora 16.00, prilej cu care preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), prim-ministrul Victor Ponta, va prezenta formula Cabinetului restructurat....

Da! Victor Ponta vrea arestarea baronilor!

Da! Victor Ponta vrea arestarea baronilor!

Mai exact circa 20% din așa-numiții Baroni ai administrației României bat mătănii și încercă să-și amintească de ”Înger, îngerașul meu” din vremea copilăriei în lupta cu instanțele. Măcar așa de...

Liviu Dragnea prezintă lista judeţelor şi a primăriilor câştigate de USL

Liviu Dragnea prezintă lista judeţelor şi a primăriilor câştigate de USL

Numărătoarea paralelă realizată de liderii USL în noaptea de duminică spre luni pune USL-ul în fruntea a 33 din cele 41 de consilii judeţene, conform declaraţiilor lui Dragnea: Argeş (click...

PNL, perdant la negocierea candidaturilor din USL

PNL, perdant la negocierea candidaturilor din USL

PSD şi-a păstrat prima şansă la nivelul pre­şedinţiilor de CJ-uri şi primării reşedinţă de judeţ deja deţinute, mai ales în Muntenia şi Moldova. Ba mai mult are oportunitatea să-şi depăşească...